Data publicării:
Cristian Ghinea, acuzat că l-a ajutat pe Dan Barna să CÂȘTIGE patru proiecte UE
Un document apărut în spațiul public arată cum ministrul Cristian Ghinea ar fi ajutat firma lui Dan Barna să obțină proiecte pe fonduri europene.
În spațiul public a apărut un detaliu despre legătura dintre Cristian Ghinea și Dan Barna. Astfel, dintr-un document, reiese faptul că Ghinea ar fi ajutat fosta firmă a lui Dan Barna să obțină mai multe proiecte europene prin care firma a gestionat 13 milioane de lei.
Pe 16 mai 2016, când Dan Barna a fost numit secretar de stat la Ministerul Fondurilor Europene de către premierul Dacian Cioloș, actualul vicepremier deținea jumătate din Grupul de Consultanță pentru Dezvoltare DCG SRL, iar soția sa, Olga Totolici, era administrator al firmei.
Barna iese din firmă, Ghinea extinde termenul
Abia după o lună și jumătate de la numirea ca secretar de stat, pe 30 iunie 2016, Barna iese din firmă, conform Registrului Comerțului, iar Ghinea extinde termenul de depunere a proiectelor.
După nici două luni și jumătate, pe 9 septembrie 2016, ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, semnează ordinul de ministru 1839 prin care aprobă Ghidul Solicitantului Condiții Specifice “România Start Up Plus”.
Un al doilea Corrigendum, însă, semnat și publicat pe 21 octombrie 2016 de către ministrul Ghinea, extindea termenul de depunere a proiectelor în sistemul informatic MySMIS până la 16 noiembrie 2016. La zece zile după semnarea acestui al doilea Corrigendum, pe 1 noiembrie 2016, Dan Barna a fost “eliberat din funcție la cerere” de către premierul Dacian Cioloș.
Iar pe 16 noiembrie, în chiar ultima zi posibilă de depunere de proiecte, s-a întâmplat ceva: Grupul de Consultanță pentru Dezvoltare DCG SRL, firma din care Dan Barna ieșise pe 30 iunie, a depus patru proiecte în sistemul informatic MySMIS al Ministerului Fondurilor Europene. Într-unul din proiecte, fosta firmă a lui Barna era lider, în celelalte trei – partener. Toate cele patru proiecte au fost aprobate și finanțate, citează comisarul.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News