Data publicării:

Cum îți albești dinții acasă cu usturoi

Autor: Liana Ganea | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Foto: Pexels
Foto: Pexels

Zâmbetul alb și strălucitor este o adevărată carte de vizită, la fel ca mâinile. Din păcate, băuturile colorate, precum și predispoziția genetică ori anumite medicamente și o igienă precară duc în timp la probleme ale danturii și la dinți galbeni. Vestea bună e că poţi să-i albeşti acasă cu lămâie sau chiar cu... usturoi.

Imaginează-ți că vorbești sau zâmbești în fața unui grup mare de oameni. Ar fi jenant să ştii că cei din faţa tot pot observa că ai dinţii îngălbeniţi. Şi nu pentru că ai avea o igienă orală precară, ci pentru că bei, poate, prea mult ceai, fumezi, consumi mult zahăr sau ai o predispoziţie genetică. Multe persoane apelează la stomatolog pentru a-și albi dinții, ori la plasturi sau la diferite tratamente chimice. În cazul în care nu sunt realizate așa cum trebuie, dinții pot deveni și mai sensibili și, în timp, pot fi chiar afectați de aceste tratamente.

Metoda cu bicarbonat de sodiu

Iată un tratament extrem de simplu pe care îl poți încerca acasă și care dă rezultate încă de la prima folosire. Nu ai nevoie decât de două minute şi două ingrediente: zeamă de lămâie și bicarbonat de sodiu. Tot ce trebuie să faci este să amesteci într-un bol o lingură cu bicarbonat de sodiu și să torni puțină zeamă de lămâie, până se formează o pastă. Cu ajutorul unui șervețel, se aplică această pastă și se freacă ușor fiecare dinte în parte, evitând gingiile. Se lasă apoi să acționeze timp de două minute și se clătește gura cu apă călduță. Pentru ca dinții să nu devină sensibili, se folosește doar o singură dată pe săptămână.

Metoda cu usturoi

Puține persoane știu, însă și usturoiul ajută la labirea dinților deoarece ajută la reducerea bacteriilor care se depun pe dinți. Consumă usturoi crud cât mai des și, din când în când, poți zdrobi un cățel de usturoi și să freci dinții cu acesta timp de 1 – 2 minute, evitând zona gingiilor. Vei observa că dinții vor fi mai curați imediat. Pe lângă efectul de albire, usturoiul mai poate calma şi durerile dentare. Dacă suferiți de o durere puternică de măsea și nu ați avut timp să mergeți la dentist, usturoiul vă poate calma. Tot ce trebuie să faceţi este să zdrobiţi usturoiul şi să-l ţineţi pe parte care vă doare. Veţi vedea că va lua rapid durerea. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel