Data actualizării:
Data publicării:

Cum influențează calciul funcționarea inimii. Dr. Ruxandra Dobrescu: Din acest motiv nu trebuie să luăm suplimente după ureche

Autor: Florentina Constantin | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik

Dr. Ruxandra Dobrescu a explicat cum influențează cantitatea de calciu din corpul nostru funcționarea inimii.

"Calciul este foarte-foarte important pentru multe lucruri, inclusiv pentru că celulele noastre îl folosesc ca moleculă de semnalizare - comunică între ele și cu mediul din jur, folosind (și) calciul ca mediator. Nivelul de calciu trebuie menținut între niște limite stricte în sânge, în general între 8.5-10.2 mg/dl.

Care este legătura cu inima?

Păi și celulele inimii se folosesc de calciu ca să comunice între ele. Niveluri prea mari de calciu în sânge (hipercalcemie) pot să ducă la aritmii, la modificări pe ECG și la depuneri de calciu la nivelul valvelor inimii, la nivelul arterelor carotide și la creșterea valorilor tensiunii arteriale.

Niveluri prea mici de calciu (hipocalcemie) pot să ducă la afectarea contractilității inimii, până la insuficiență cardiacă în cazul dezechilibrelor severe și la modificări de conducere electrică în inimă, artimii sau stop cardiac! Deci nu ne jucăm!

Atenție! Atunci când nivelul de calciu în sânge este NORMAL spontan sau pe tratament, adică dacă avem recomandare de la medic de tratament cu vitamina D și calciu (de exemplu pentru osteoporoză, hipoparatiroidism etc), putem să luăm suplimentele de calciu așa cum ne-au fost prescrise, inima va fi ok.

În schimb, uite, ăsta e un motiv în plus pentru care trebuie să evităm să luăm suplimente brambura, după ureche și fără control medical, ca să nu ajungem la probleme cauzate de suplimente ne-necesare", a explicat dr. Ruxandra Dobrescu pe pagina sa de Facebook.

"Este un mineral esențial pentru viață"

”Calciul este un mineral esențial pentru viață, din mai multe motive! Știm cu toții că oasele noastre sunt alcătuite în mare parte din calciu și știm de asemenea cât de importante sunt oasele pentru noi. Ne folosim practic de schelet ca să avem sprijin în mers, în orice mișcare de fapt, și în plus oasele oferă protecție pentru organele noastre interne. În plus și foarte important, oasele au un rol metabolic, pentru că sunt adevărate depozite de calciu, fosfor și carbonat, care pot fi mobilizate în funcție de nevoile organismului", a mai explicat medicul, anterior.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel