I s-a spus Țăcălie, Țapul, Milică, a fost acuzat de toate relele, de la căderea economiei până la traficul de țigări. I-a fost tocată mărunt familia, i s-a ”băgat” o actriță  în pat. O fi fost umilit, după standardele actualului președinte? În fond, nu i se reproșau fapte: că și-ar fi dat singur vilă de la Primărie, că ar fi colaborat cu Securitatea, că a prăduit zeci de nave. Nimeni dintre cei care au venit după Emil Constantinescu n-a găsit un capăt de ață care să justifice acuzațiile din timpul mandatului. Acestea țineau,  de fapt, de criza prin care trecuseră toate țările estice, în tranziția de la comunism și dictatură la capitalism și democrație.

Emil nu a reproșat nimic românilor, nu a atacat presa, nu a pus serviciile pe urmele ziariștilor sau adversarilor politici. Nici nu s-a agățat de Putere: în 2000, când a constatat că nu mai are sprijin popular, s-a retras la catedră, de unde venise în 1996. Să fie asta o abdicare, după normele din 2012?

Personal, cred că Traian Băsescu a reușit să fie opusul lui Emil Constantinescu: s-a amestecat în gestiunea banilor publici,a  încălcat separația puterilor în stat, a subminat permanent democrația, atacând Parlamentul, a folosit serviciile secrete și alte pârghii ale Puterii, de care s-a agățat cu disperare.

Chiar dacă va reuși, din nou, să păcălească niște alegători sau chiar întreg sistemul democratic, Băsescu nu va putea să păcălească Istoria.

Aceasta va judeca mandatele celor doi după rezultate. Constantinescu a reușit să-și treacă poporul prin tranziție, iar luminița de care râdeam, în 1997, a devenit o realitate pentru marea majoritate a românilor, la finele anului 2000. Sacrificarea propriei cariere politice n-a fost în zadar:  sprijinind atacul NATO împotriva lui Miloșevici, România a reușit să intre în NATO, patru ani mai târziu. Reformele din Economie, Administrație, Justiție, Apărare și Educație  au permis țării să intre în UE, în 2007, chiar dacă au dus la contestarea regimului, în mandatul Constantinescu.

Vom vedea unde duc așa zisele reforme ale lui Băsescu. Acum se observă  doar interesele personale sau de partid: influențarea alegerilor, șmenuri pentru clientelă, prăduirea economiei, o agresiune constantă la adresa democrației. Dacă Emil Constantinescu s-a bazat pe tineri și pe intelectuali, Băsescu apelează la cei mai săraci cu duhul sau la cei care pot fi cumpărați cu cadouri electorale.

Retragerea lui Emil  a permis intelectualilor care îl sprijineau să reziste în viața publică și, paradoxal, să-l aducă la putere pe Băsescu, în 2004. Tare mi-e că aplaudacii înregimentați în oastea portocalie vor păți ca Wermachtul, după ce Aliații au intrat în buncăr.  Iar acest lucru este din nou o pagubă pentru democrație.

Care ar fi, totuși, diferența între umilințele lui Constantinescu și ale lui Băsescu? Se va vedea după ce se trage linie. Dacă după Emil au rămas cele bune, există riscul ca după Băsescu să rămână doar înjurăturile.  Că se trage linia în 2012 sau în 2014, Băsescu va avea o înfrângere  umilitoare în fața lui Constantinescu.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News