Cum oprim tantrumurile copiilor care merg pentru prima dată la creșă sau la grădiniță? Le intrăm în grații, le promitem recompense dacă ies pe ușă sau e de preferat să le vorbim ferm și să ignorăm pe cât de mult lacrimile "false" și rugămințile repetate de a sta acasă?  

Nici bine nu a început școala că deja cei mai mulți părinți de copii de grădiniță și școală primară au început să se plângă în online de comportamentul puștilor care ar face orice numai să nu tracă dincolo de pragul casei. Cum convingi un copil de 3, 5 sau 7 ani să meargă la școală în fiecare zi fără să mai trebuiască să avem dimineți pline cu țipete, lacrimi de crocodil, tăvălit pe jos și boli închipuite?

Drept dovadă stau mărturiile mai multor mămici de pe grupurile de profil din online care se declară neputincioase în fața primelor zile de mers la grădiniță:

L-am rugat pe psihologul Radu Leca să ne ajute să înțelegem astfel de "ieșiri" și să ne spună de ce durează uneori atât de mult, chiar și două luni așa cum o spun și mamele de mai sus, și cum puteam face tranziția celui mic mai ușoară astfel încât să nu se simtă abandonat, trădat sau pedepsit.

"Odată cu apariția noțiunii clare de obligativitate de participare la activități în interiorul grădiniței sau a creșei minorul va vedea această obligativitate, evident, sub forma unei forțări, se va simți trădat, mințit, abandonat, își va face tot felul de scenarii și gânduri negative, va începe să se îmbolnăvească des și foarte des doar ca să rămână acasă iar tot ceea ce înseamnă reacție la bacteriile din interiorul comunității se va înmulți în funcție de somatizările pe care cel mic le va pune cap la cap în așa fel încât să nu mai plece. Evident că avem de-a face cu o furie extraordinară pe care copilul o acumulează în interiorul său. Ulterior, ani de zile mai târziu, această furie se va vedea în relațiile cu părinții.

"Primele zile sau chiar luni vor fi îngrozitoare"

Știm foarte bine că părinții nu pot sta acasă la infinit și nici nu pică bani din cer. De aceea, în momentul în care părintele se duce să muncească, copilul trebuie să stea undeva. La un bunic, la o bunică, în cel mai bun caz, sau la creșă/cămin în cazurile în care nu există bunici. Despărțirea este una foarte grea.

Avem două cazuri concrete: copilul dus la creșă va reacționa bine și foarte bine la grădiniță, fiindcă tot ceea ce înseamnă etapa de plâns, de isterie de mult va fi finalizată - și avem de-a face celălalt caz în care copilul nu a făcut contact cu creșa și primele zile, săptămâni sau chiar luni la grădiniță, în funcție de sensibilitatea copilului, vor fi îngrozitoare. Trezitul dimineața se va face în urlete, minorul va refuza să mai meargă la baie și va aștepta până în ultima clipă să se ducă la baie ca să-și întârzie părintele să mai iasă din casă, va face tot ce poate ca să saboteze mersul la grădiniță, țipetele și urletele vor fi prezente pe tot parcursul drumului, lacrimi mari de crocodil o să-i apară în ochi și i se vor scurge pe obraz, copilul se va îmbolnăvi foarte des și va încerca tot timpul să aibă o scuză de tipul - mă doare capul, mă dor dinții, mă doare burta, mă doare o mână.

Din prima săptămână de mers la grădiniță va apărea noțiunea de minciună conștientă - doamna a spus, doamna a făcut, evident doar lucruri rele - nu mă înțeleg cu, nu mai merg, nu e locul meu acolo, nu vreau, nu mă simt în siguranță, sunt bătut/ă - evident că-s niște minciuni" a explicat Radu Leca, în exclusivitate pentru DC News.

Ce trebuie să facă părinții

Psihologul Radu Leca spune că este important ca părinții să nu se lase manevrați psihologic de toate aceste tertipuri și scuze ale minorilor și, dimpotrivă, să-și declare autoritatea în fața lor și să le spună doar atât, fără prea multe explicații: "Mergi la grădiniță pentru că trebuie!"

"Părinții trebuie să înțeleagă că jumătate din ceea ce spune copilul reprezintă o minciună, iar cealaltă jumătate reprezintă un strigăt de disperare. Copilul, în continuare, vrea să rămână cu părinții acasă. Poate dura luni de zile. Tranziția se bazează pe elemente cognitive. Explicații, explicații, explicații... Dacă ți se pare greu să explici unui copil ceva atât de simplu, să vezi când trebuie să o faci de mai multe ori pe zi! Cu cât explicațiile din partea părinților se vor înmulți cu atât se vor înmulți și scenariile din capul lui.

De aceea există varianta A în care explicațiile sunt la putere sau varianta B în care există o singură explicație. Explicația unică nu este politicoasă, nu perie pe nimeni și respectă binele superior al copilului și al familiei. Și ea sună în felul următor: Mergi la grădiniță fiindcă TREBUIE! Recompensele în cazul în care părinții vor să-și determine copiii să meargă la grădiniță dezvoltă tipuri de dependențe diferite: de dulce, de mâncat compulsiv, de fastfood, de bani, de sucuri cu zahăr... Nu avem de ce să recompensăm un minor pentru ceea ce el este programat să facă. Deci, în locul recompenselor, îi rog frumos pe părinți să folosească această frază: Mergi la grădiniță fiindcă trebuie!"

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News