Ce proiect i-ar atrage pe români acasă?
„Nu doar banii sunt soluția, ci o cheltuire eficientă a resurselor astfel încât, știți foarte bine, poți să scoți ștampila din administrație, dar nu o scoți foarte repede din mintea funcționarului. Este vorba și de organizare, nu numărul e foarte important, ci cât de bine suntem organizați.
Vă dau un exemplu de proiect care va avea cu siguranță efect, este vorba de centrele comunitare. E o lege pe care Parlamentul a aprobat-o în acest an și urmează să fie deschise centre comunitare pe care Departamentul pentru Românii de Pretutindeni le va gestiona. Pentru început, ne dorim să fie deschise în primele 10 comunități, astfel încât să cunoaștem exact ce se întâmplă cu proiectele pe care departamentul le finanțează. În acest mod, cetățeanul român va intra în mod direct în dialog cu reprezentanții departamentului de pe plan local și vom putea să le oferim cele mai bune informații” a precizat Radu Cosma, în cadrul evenimentului "Dezbatere despre migrație. Cum acționează autoritățile pentru readucerea românilor acasă?(ediția II)".
Întoarcerea acasă este un proces foarte complex
„Este foarte greu să îi explici, ”Întoarce-te acasă”, pentru că în România, de exemplu, se câștigă mult mai bine și nu mai e România din anii '90. Este o decizie personală, 78% dintre români, în 2017, nu vor să se întoarcă în România, vor să rămână acolo. De ce? Depinde de la caz la caz. Respectul pe care autoritățile trebuie să îl acorde cetățeanului, de la frontieră, de la vamă, de la ANAF, de la autoritățile care se ocupă cu controlul activităților comerciale, de la profesorul care îl primește pe elevul școlit în altă parte, toate acestea se constituie un buchet de bune practici. Dacă nu le vom adopta, nu vom putea să oferim încrederea cetățenilor să se întoarcă acasă. Nu le putem vinde povești false” a mai precizat Radu Cosma în dezbaterea despre migrație.
VEZI DEZBATEREA COMPLETĂ AICI:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Recalcularea pensiilor: A fost semnat ordinul. Documentele pe care pensionarii le vor primi acasă
- Mihai Leu, transferat la un spital din București. Complicații după o operație - surse
- Destinația din Grecia care câștigă tot mai mulți ”fani”. Turiștii din România nu o au în topul listei, dar este minunată!
- BANCUL ZILEI: Vacanță la Roma...
- Temperaturi sub normalul perioadei și ploi. Iris Răducanu (ANM): Cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp
- Mihai Tudose face praf stațiunea Mamaia! ”Haideţi că v-o spun eu! E un dezastru!”. Ce a pățit când a mers la o nuntă
- Ecologie, Latină, Filosofie - disciplinele uitate ale școlii românești. Bulai: Comuniștii măcar aveau o idee clară cu educația. Azi nu există chestia asta! E un amestec de toate pentru toți
- Dumitrel, CJ Alba, dă 3 milioane de euro pe ”futurism”, dar nu găsește 6500 pentru un monument istoric din secolul XIII
- Prezidențialele, pasate de PSD și PNL. ”Așa a vrut Klaus Iohannis. Este jucător pentru el personal”. Funcția pe care ”este clar” că ar urma să o ocupe
- S-a aflat cine era unul dintre călugării pe care Gigi Becali i-a adus la stadion. Nimeni nu-l mai recunoaște