Cum funcţiona cenzura în perioada comunistă. Daniel Cristea-Enache: Efectul pervers al vicleniei lui Ceauşescu
Criticul literar Daniel Cristea-Enache a povestit cum funcţiona cenzura în perioada comunistă şi cum Ceauşescu a făcut în aşa fel încât scriitorii se autocenzurau pentru a nu le face probleme redactorilor şefi ai revistelor sau directorilor de edituri.
"Toţi autorii care au scris între 1947 şi 1989, care au publicat cărţi în România, s-au confruntat cu cenzura. Chiar şi atunci când Ceauşescu, cu o viclenie caracteristică, a spus că se desfiinţează cenzura ca instituţie, că nu mai există cenzură în RSR, viclenia lui a constat în aceea că, desfiinţând cenzura ca instituţie, a atribuit funcţia cenzurii redacţiilor de reviste şi edituri. Răspunzător pentru ce apărea în revistă era redactorul şef, directorul de revistă sau editură.
Şi atunci autorul care voia să scrie puţin mai curajos, ca să nu-i creeze probleme, să nu fie dat afară directorul sau redactorul şef, se autocenzura. Acesta a fost efectul pervers al politicii lui Ceauşescu: scriitorii nu numai că au fost cenzuraţi, dar au început şi să se autocenzureze", a explicat, într-un interviu acordat DC News, criticul literar Daniel Cristea-Enache.
VIDEO:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News