Cum explică șeful Agenției de Transplant cazul lui Alexandru Arșinel
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
alexandru_arsinel_operatie_32500400
alexandru_arsinel_operatie_32500400

Directorul executiv al Agenţiei Naţionale de Transplant, Dan Luscalov, a vorbit despre cazul actorului Alexandru Arșinel, criticat pentru rapiditatea cu care a primit un rinichi la Institutul de Urologie și Transplant Renal Cluj, în timp ce mulți tineri nu apucă să beneficieze niciodată de acest tratament.

Dan Luscalov, a arătat, miercuri, că au fost multe cazuri de pacienţi care au fost supuşi unor operaţii de transplant, la o zi după ce s-au înscris pe lista de aşteptare a ICUTR Cluj, pentru că s-au dovedit compatibili cu rinichiul primit.

"Toţi cei care se adresează ICUTR Cluj sunt trataţi ca pacienţi, nu în funcţie de numele şi renumele lor, pacienţii fiind nevoiţi să respecte reguli şi etape pe care echipa de transplant le aplică tuturor. Oricât ar fi de mare dorinţa unor pacienţi de a se vindeca rapid, se supun unor reguli medicale de compatibilitate. Singurul factor care decide rapiditatea transplantului este compatibilitatea, indiferent de gravitatea bolii. Suntem performanţi, pentru că suntem nebuni.

Transplantarea rapidă de la luarea pacienţilor în evidenţă este o realitate cotidiană. Sunt mulţi pacienţi care sunt supuşi intervenţiei de transplant la o zi după ce s-au înscris pe lista de aşteptare. Avem pacienţi de 65 sau peste 70 de ani transplantaţi. Primează vârsta biologică, niciodată cea cronologică. Nu contează cine e pacientul, atâta vreme cât este compatibil cu donatorul", a declarat directorul executiv al Agenţiei Naţionale de Transplant, în cadrul unei conferințe de presă, citat de Gândul.

Norocul lui Arșinel

Potrivit acestuia, pe lângă aceste cazuri "fericite", sunt şi pacienţi care trebuie să vină de 14-16 ori la ICUTR Cluj, până să fie compatibili cu un donator, iar alţii mor în timp ce sunt pe lista de aşteptare, din cauza diferenţei dintre numărul de pacienţi de pe lista de aşteptare şi numărul organelor disponibile.

În ceea ce priveşte cazul actorului Alexandru Arşinel, Dan Luscalov a spus că boala acestuia era cunoscută din aprilie şi a fost chemat să se prezinte la ICUTR Cluj pentru teste, împreună cu alţi cinci pacienţi. El adaugă că actorul "a avut norocul să fie cel mai potrivit şi a avut cea mai bună compatibilitate", fiind externat după două săptămâni.

"Celălalt rinichi al donatorului lui Arşinel a fost transplantat unei paciente de 29 de ani, care mai este încă internată", a mai explicat Dan Luscalov.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel