Data actualizării:
Data publicării:

Cum este vacanța în Grecia cu un bebeluș. 2600 de kilometri în mașină

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Schimbă un bebeluș obiceiurile de călătorie? 

Depinde de părinți! Anul acesta, am mers în Grecia, în insula Zakynthos, în formulă de trei. Bebelușul nostru, un băiețel care a împlinit 7 luni pe drumul de întoarcere din vacanță, a experimentat prima lui vacanță. Mi-aș fi dorit să o țină minte, dar mărturie vor sta sutele de fotografii pe care i le-am făcut. 

Ce schimbă un copil? 

Locul în mașină, locul în portbagaj, lista lucrurilor necesare (mai ales când vorbim despre un copil la începutul diversificării). 

Ce-ți oferă în schimb? 

Multă fericire, experiențe noi și imprevizibile. 

Pentru că, indiferent cum ți-ai cunoaște copilul, fiind doar un pui de câteva luni, va fi mereu imprevizibil. Vei fi uimit de ce-i place, ce nu-i place și vei observa cum copilul tău se formează încă de mic. 

Așadar, am plecat în Zakynthos, din București. Am oprit, atât la dus, cât și la întors în Salonic, pentru odihnă. În total, am mers 2600 de kilometri în mașină. Ce a făcut copilul? A mâncat, s-a jucat, dar, mai ales, a dormit. 

La destinație, dar și în timpul opririlor intermediare, a fost foarte curios, a analizat totul în jur, a râs și iar... a mâncat, s-a jucat și a dormit. I-a plăcut Marea Ionică... la mal (lipa-lipa!), dar și în larg, când turiștii plonjau în apă. Curios, cel mai mult în turul insulei, i-a plăcut Lekkas Farm, un loc unde animalele merg libere printre vizitatori și unde sunt hrănite sub îndrumarea îngrijitorilor. Un bebeluș de nici 7 luni a râs timp de 45 de minute cât a durat turul. 

Plajele sunt cu nisip fin - majoritatea în Zakynthos, foarte rar apare câte un val inofensiv, iar ca nivel de ocupare și aglomerație, rareori sunt 20 de turiști în același timp în apă. 

Nisipul este curat și fiecare plajă cu șezlonguri este prevăzută cu terasă, toalete. De ce e important? Pentru a înțelege condițiile de igienă, care sunt foarte importante când întrebați ”să intru cu copilul de x luni în apă?”. 

Marea sărată și briza îți vor ajuta bebelușul să respire mai bine ca niciodată și, dacă este puțin mai mare (peste 1 an), la multe restaurante vei găsi și meniuri dedicate pentru copii (dar care includ sare/zahăr). 

Fiecare copil este diferit și, indiferent de cum se comportă acasă, dacă este plângăcios, dacă mănâncă, dacă nu mănâncă, obiceiurile i se vor schimba, cel mai probabil, în vacanță unde el, ca și noi, experimentează lucruri noi, care-l fac curios și fericit. 

În ceea ce privește vacanța cu un bebeluș la început de diversificare, în magazinele locale, am găsit doar fructe și legume de sezon, foarte gustoare, coapte și - deși nu bio- mi-au oferit mai multă încredere decât produsele etichetate bio în supermarketuri. 

Citește și: ”Mi-aș fi dorit să îmi fi spus cineva că e așa de dinainte să mergem, poate ne-am fi încumetat să plecăm în afară”. Turistă, după vacanța în Mamaia

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel