Florica Prevenda a fost invitata specială a episodului 35 al sezonului II al podcastului Avangarda.

A fost un podcast despre aventura de a fi artist, bucuria de a fi profesor și succesul unui creator original. 

Iată o parte din dialogul dintre Ionuț Vulpescu și invitata sa - Florica Prevenda.

Elevii de la Liceul Tonitza ai artistei Florica Prevenda, mai buni decât cei din străinătate

I.V.: Ați făcut liceul la Nicolae Tonitza. La București. Aș vrea să vorbim puțin despre rolul liceelor de vocație, despre acest tip de liceu, în ce înseamnă evoluția unui artist. Sunt părinți care spun: „copilul meu, fata mea, băiatul meu, sunt foarte talentați la muzică sau la pictură și nu mai au nevoie să facă Tonitza sau Enescu sau Lipatti”. Dau direct la Conservator sau la UNARTE. Se poate să ajungi fără un liceu de profil la facultate? Care e rolul liceului în edificarea ta ca artist?

F.P.: Din punctul meu de vedere cred că e cel mai important, pentru că te formează, pornești de la zero. Sigur că tu desenezi, dar o faci ca un amator. Pictezi, o faci ca un amator. Când mergi acolo, e ca la muzică, înveți de la zero absolut totul, și abia apoi începi tu să te produci. Deci nu poți să mergi la UNARTE fără un liceu de arte, aș spune, doar dacă ești genial, asta se poate. Pentru că trebuie să te ia de la zero, să te îndrume, nu mai ai timp să parcurgi niște etape. Or liceul de arte, și e foarte bine că e din clasa a V-a, te formează și îți formează și un stil de gândire, o atitudine față de ceea ce e în jur, estetic. E foarte important să ai acest liceu. Chiar în anii ’90, când am mers în Franța, eram profesoară la Tonitza, și am făcut, pentru că știam limba franceză, un contact acolo, și am reușit schimburi între artiști de-ai lor și artiști de-ai noștri. Am mers cu copiii de la Tonitza. Ei chiar au rămas surprinși că avem aceste licee, pentru că la ei nu existau, și copiii noștri erau foarte evoluați față de ceea ce ne prezentau ei dintre cei care lucrau seara. Deci nu aveau... e o moștenire comunistă, dar din cele bune. 

Cum diagnostichezi un geniu?

I.V.: Dar cum știi? Ați spus că dacă ești geniu nu ai nevoie de liceu. 

F.P.: Se simte...

I.V.: Cum e granița dintre normal și geniu? Cine spune asta?

F.P.: Îl vezi, nu, îl vezi... de exemplu, dacă mă pui pe mine într-un juriu, imediat îmi dau seama, uitându-mă așa, care e copilul cel mai bun. 

I.V.: Sare de pe perete. 

F.P.: Da, sare de pe perete, imediat îți arată. Dar nu prea cunosc mulți dintr-ăștia. 

I.V.: Sunt mai rari.

F.P.: Sau probabil mai târziu sunt apreciați ca genii. 

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News