Cum au reacționat băieții Cristinei Bălan când au aflat că vor avea o soră: Mereu o aduc în discuție
Data publicării:
Autor: Ema Apostu
WhatsApp
Sursa foto: Facebook Cristina Bălan
Sursa foto: Facebook Cristina Bălan
Cristina Bălan a spus cum au reacționat cei doi băieți ai săi diagnosticați cu sindromul Down când au aflat că vor avea o surioară.

"Nu mai țin minte momentul exact când le-am spus că în burtică la mami crește un bebe, dar au părut să înțeleagă foarte clar despre ce e vorba. Mai mult, în fiecare zi, de atunci, ei mă pupă pe burtică și i se adresează bebelușului, mă mângâie și mă alintă, parcă sunt mai atenți și mai grijulii. Sau așa mi se pare mie, cine știe? Însă de înțeles sigur au înțeles că în curând va apărea pe lume surioara lor. Mereu o aduc în discuție, îi spun că o iubesc foarte mult. Și sunt sigură că așa va fi și vor deveni foarte apropiați", a spus Cristina Bălan, într-un interviu pentru viva.ro.

"Ne-a plăcut foarte mult și am hotărât să fie numele fetiței noastre"

"Fetița noastră și-a primit ambele nume prin intermediul fraților ei. Primul nume, ales de mine și cu acordul total al tatălui, a fost Sofia, pentru că gemenii au avut o perioadă lungă în care preferau un serial de desene animate numit Prințesa Sofia, apoi poveștile lor preferate de culcare, scrise de Leon Magdan, aveau ca personaj principal tot o fetiță numită Sofia.

Numele exotic, Nadeea, este, de fapt, o formă a numelui Andreea. Băieții neputând să pronunțe numele unei prietene de familie, o strigau Nadeea, în loc de Andreea. Lucru care ne-a plăcut foarte mult și am hotărât să fie numele fetiței noastre. Nu am căutat în mod special să fie ceva unicat sau exotic, dar așa s-a întâmplat, de la sine. Plus că mi se pare minunat că numele vine chiar de la frații mai mari", a mai spus artista.

Citește și:

"Făceau niște lucruri pe care nu le-am văzut în viața noastră". De ce și-a retras Cristina Bălan copiii de la școală: A început să devină un mediu nociv pentru ei

"I-am retras de la școală, pentru că a început să devină un mediu nociv pentru ei. Dacă un adult nu știe să gestioneze o situație de genul acesta și începe să îi ferească pe copiii tipici de copiii speciali, atunci ei încep să se simtă izolați”, a declarat Cristina Bălan pentru Fanatik.   

Artista a povestit că cei mici "încep să dezvolte o anumită atitudine, fără să aibă vreo vină neapărat” și a explicat că băieții ei nu sunt violenti, "dar, dacă văd violență, pot să o preia”.

"Făceau niște lucruri pe care nu le-am văzut în viața noastră"

"Dacă văd alți băieței că dau cu piciorul sau se hârjonesc și fac gesturi, le preiau și ei. Dar problema este că la un copil tipic se scuză lucrurile astea, că e copil. Dar la copilul special se spune că are o problemă de comportament”, a precizat Cristina Bălan.

"Ei veneau foarte nervoși de la școală, veneau și făceau niște lucruri pe care nu le-am văzut în viața noastră până la mediul acesta și atunci am vorbit cu psihologul copiilor, cu alte persoane avizate, am cerut păreri în dreapta și-n stânga și am decis să îi ținem acasă”, a declarat Cristina Bălan.

"Am luat manualele, reînvățăm și noi. Facem matematică, facem dezvoltare personală”, mai spus cântăreața.

"Ambii copii au luat-o la goană"

În 2019, Cristina Bălan a avut parte de un scandal monstru cu un poliţist, într-un parc din București. 

"Am intrat în parc, am văzut primul loc de joacă, care era închis, am luat copiii de acolo, le-am spus că nu avem voie, au înțeles, am plecat mai departe. Apoi am văzut că urmează un spațiu foarte mare, unde le-am spus că pot fugi, că pot să alerge și ei bineînțeles că abia așteptau acest moment, așa că au alergat către celălalt loc de joacă. În acel moment, vă spun sincer, nu am crezut că și acela poate fi închis, pentru că efectiv eram cu gândul la ale mele, la copii. Ambii copii au luat-o la goană către locul de joacă, însă unul s-a râzgândit și s-a pus pe burtă, pe marginea bazinului cu apă care înconjoară acel loc de joacă. Celălalt era foarte, foarte hotărât și s-a dus direct pe pod, l-a trecut și s-a dus în parc". Citește mai departe>>

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel