Data publicării:
Cum arată un azil de bătrâni model. Administratorul acuză că trăiește un abuz: „Sunt preot, călugăr și om cu conștiință!” / Update - Drept la replică
Părintele Teofil Zamela, starețul Mănăstirii Țara Almăjului - Bozovici din judetul Caraș-Severin, dar și administrator al Căminului pentru persoane vârstnice care funcționează în incinta mănăstirii, a relatat pentru DC News situația de ’teroare' și 'abuz' prin care trece de 2 ani în contextul în care, spune acesta, directorul AJPIS Caraș-Severin pune bețe în roate unui cămin de bătrâni model de urmat. Conducerea AJPIS Caraș-Severin a oferit joi un drept la replică la solicitarea DC News, pe care îl găsiți la finalul articolului.
Situația din cele trei centre din Ilfov pentru persoane vârstnice sau cu dizabilități, denumite, în urma perchezițiilor DIICOT ca fiind 'azilele groazei și ale terorii', a deschis Cutia Pandorei cu privire la modul în care sunt tratați oamenii/vârstnicii care ajung în centre private, care funcționează cu bani publici, pentru a primi îngrijire specială.
Spre deosebire de azilele groazei din Voluntari, în România există și numeroase azile modele de urmat. Un astfel de cămin model, din numeroase puncte de vedere precum cel al curățeniei, îngrijirii și asistenței pentru vârstnici se află în incinta Mănăstirii Țara Almăjului Bozovici din judetul Caraș-Severin. Căminul funcționează din veniturile mănăstirii, însă și cu ajutorul oamenilor de bine, care sunt impresionați și recunoscători pentru ceea ce a reușit să facă preotul pentru acești oameni, mulți dintre ei ai nimănui.
'Amendat cu 15.000 RON pentru niște măsuri din septembrie 2022, deși de atunci și până la ora actuală au mai fost cel puțin vreo 4 sau 5 inspecții de la AJPIS în care nu s-au găsit nereguli'
DC News l-a contactat pe părintele Teofil Zamela, administratorul căminului, pentru a ne spune care este situația în urma apariției în spațiul public a numeroase informații că este 'sabotat', 'amendat abuziv', terorizat' în misiunea nobilă pe care o desfășoară.
’Doamna director a AJPIS Caraș-Severin, Elena Popescu, fost Solomonesc până acum câteva luni, de aproape 2 ani de zile, pur și simplu, ne terorizează. Anul trecut, mai precis în 14 septembrie, fiind zi de post, eu fiind preot și călugăr, după ce am terminat Sfânta Liturghie am fost luat în primire de doamna director cu jigniri grobiane, josnice. Mi-a spus că sunt frustrat, hoț, impostor în fața angajaților mei și ai dânsei, două inspectoare de la social. Bine-nțeles că nu s-au oprit toate aici.’, a declarat preotul Teofil Zamela.
’Săptămâna trecută, la câteva zile după o inspecție mai amplă din ordinul ministrului când au venit toate instituțiile județului, a făcut și dânsa o inspecție ca să ne arate cum se face o inspecție. Am fost amendat cu suma de 15.000 RON pentru niște măsuri din septembrie 2022, deși de atunci și până la ora actuală au mai fost cel puțin vreo 4 sau 5 inspecții de la AJPIS în care nu s-au găsit nereguli, s-a confirmat că totul este ok, nu ni s-au lăsat măsuri.
Amenințări cu tăierea subvenției
’Însă, acum a venit cu amenda respectivă plus faptul că ni s-a tăiat subvenția pentru că nu putem să justificăm folosirea lemnelor de foc în luna iunie. Am explicat faptul că noi gătim la două sobe care funcționează cu lemne. Mai mult, avem boiler de 1000 si ceva de litri pe care îl încălzim cu lemne, fiind o mănăstire în afara localității nu avem gaz. Nu am fost crezuți, deși am arătat facturi și documente. Așa a vrut dânsa să suspende subvenția.’, a declarat părintele Teofil Zamela.
’Apoi, am luat legătura cu prefectul județului, am mers în audiență pentru a explica situația. A doua zi doamna director al AJPIS s-a speriat și ne-a repus în drepturi în ceea ce privește subvenția. Bine-nțeles că amenda am contestat-o. Însă doamna ne terorizează prin astfel de inspecții, în care ne caută nod în papură din orice.’, a spus părintele Teofil Zamela.
’De exemplu, dacă ne găsesc o hârtie pe jos sau au găsit două șervețele mototolite într-o cameră ne scriu în procesul verbal că este mizerie. Dacă a găsit pe un perete câteva perete a considerat că este mizerie. Eu vă arăt poze din cămin să vadă toată lumea că vârstnicii sunt tratați, îngrijiți foarte bine, în condiții ca atare. Practic, vorbim și suntem supuși la abuzuri din orice punct de vedere! Domnul prefect a fost și dânsul în vizită și a punctat faptul că ceea ce spune doamna de la AJPIS e una, iar realitatea concretă de la azil este cu totul alta! ’, a mai zis părintele Zamela.
Starețul Teofil Zamela a mai spus, pentru DC News, că jumătate dintre bătrânii din cămin nu au niciun venit. Mai mult, acesta este motivul pentru care își găsesc cu greu loc în cadrul unui centru social.
’Nu am dezvoltat acest serviciu social ca să ne batem joc de oameni, nici să facem bani pe seama lor! Sunt preot, călugăr și om cu conștiință!’
’Noi avem la așezământ 78 de persoane, iar 36 dintre aceștia sunt cazuri sociale, care provin și din alte județe precum Sibiu, Constanța sau Timiș. Nu am dezvoltat acest serviciu social ca să ne batem joc de oameni, nici să facem bani pe seama lor! Toate veniturile mănăstirii, salariul meu personal, precum și ajutorul din partea Episcopiei Caransebeșului, se duc în fiecare lună către fondurile caminului, de 2 ani de zile. Sunt preot, călugăr și om cu conștiință!’, a punctat părintele Teofil Zamela.
’Nu suntem absurzi! Este absolut firesc să fim inspectați, dar să se păstreze limita bunului simț! Să nu mai fim abuzați și terorizați’
’Nu suntem absurzi! Este absolut firesc să fim inspectați, dar să se păstreze limita bunului simț! Să nu mai fim abuzați și terorizați, adică, după fiecare inspecție să nu mai lase impresia că suntem infractori! Până la urmă, noi am preluat atribuțiile statului privind asistența socială ca să ajutăm statul! Dacă vrem să ajutăm și o facem benevol, atunci, nu cred că este cazul să fim jigniți, abuzați, terorizați, ci, din contră, să fim sprijiniți măcar moral, dacă nu din alt punct de vedere! Ne reproșează, acuză că nu este curățenie, dar vă pot trimite filmări care arată contrariul. ’, a mai zis preotul Teofil Zamela, administrator al Căminului pentru persoane vârstnice din incinta Mănăstirii Țara Almăjului Bozovici din judetul Caraș-Severin, într-un interviu pentru DC News.
Cum arată azilul de bătrâni din incinta Mănăstirii Țara Almăjului Bozovici - Caraș-Severin / Galerie Foto
Ce spune AJPIS Caraș-Severin
DC News a solicitat luni Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Caraș-Severin, respectiv doamnei director Elena Solomonesc, întrucât așa apare numele scris pe site-ul oficial al Agenției, un punct de vedere, dar ni s-a comunicat să trimitem un mail oficial pe adresa instituției.
Iată AICI și comunicatul oficial al AJPIS Caraș-Severin, care a fost trimis joi către DC NEWS
ȘI AICI!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News