Cum arată Parcul Etnografic Naţional “Romulus Vuia” din Cluj-Napoca, primul muzeu în aer liber din România / foto

Parcul a fost înfiinţat la 1 iunie 1929, ca secție a Muzeului Etnografic al Ardealului. Întemeietorul parcului, etnograful Romulus Vuia, a optat pentru o formă de organizare în care unele gospodării rurale originale urmau să fie locuite de ţărani, antrenaţi în activităţi economice tradiţionale. Suprafața inițială a parcului era de 75 de hectare.

În perioada 1929-1940 au fost transferate în Parcul Etnografic următoarele construcţii: Casa din Vidra (1929), o stână din Poiana Sibiului împreună cu ciobanul şi 75 de oi (1930), Troiţa din Lupşa (1931), Gospodăria din Telciu (1932) - donaţia locuitorilor comunei Telciu şi Șura maghiară din Stana (1936). De asemenea, a fost deschis restaurantul muzeului, Gaudeamus, care oferea vizitatorilor Parcului Etnografic produse tradiționale din Transilvania.

În timpul celui de al Doilea Război Mondial, cea mai mare parte a construcțiilor din Parcul Etnografic au fost distruse

În timpul celui de al Doilea Război Mondial, cea mai mare parte a construcțiilor din Parcul Etnografic au fost distruse. La întoarcerea la Cluj, în 1945, dintre unităţile transferate în cadrul Parcului Naţional se mai păstrau doar casa moţului văsar din Vidra, comuna Avram Iancu, şi restaurantul muzeului, Gaudeamus.

În 1956, Teodor Onișor și Valer Butură au restructurat planul tematic al parcului, stabilind criteriile științifice pe baza cărora urmau să fie transferate construcțiile în Parcul Etnografic, precum și zonarea etnografică a Transilvaniei. Au fost proiectate, cu această ocazie, patru sectoare tematice: un sector cu tipuri zonale de gospodării şi cu monumente de arhitectură, un altul cu instalaţii şi ateliere ţărăneşti, un sector etnobotanic, cu culturi tradiţionale şi construcţii aferente din hotarul satului şi un sector etnozoologic, cu construcţii pastorale şi animale de rasă locală.

Această viziune novatoare, adoptată ulterior în majoritatea muzeelor europene de profil, a fost abandonată din cauza unei conjuncturi nefavorabile, realizându-se, printr-o ajustare a planului iniţial, doar sectorul tehnic şi cel al gospodăriilor zonale, organizate spaţial pe numai 16 hectare, într-o reţea aerată ce sugerează structura unui sat tradiţional răsfirat.

Primul sector include instalaţii tehnice şi ateliere ţărăneşti databile în perioada secolelor XVIII-XX, care ilustrează tehnicile tradiţionale de prelucrare a lemnului şi a fierului, de obţinere a aurului, de prelucrare a ţesăturilor de lână, a lutului, a pietrei, de măcinare a cerealelor şi de obţinere a uleiului comestibil.

Printre cele mai vechi şi mai valoroase monumente de arhitectură din patrimoniul etnografic al României

Al doilea sector conţine gospodării ţărăneşti tradiţionale reprezentative pentru zone etnografice distincte din Transilvania, cuprinzând construcţii datate în perioada secolelor XVII-XX, echipate cu întregul inventar gospodăresc necesar.

Selectate riguros, cu discernământ şi probitate ştiinţifică, în urma unor îndelungate campanii de cercetare, de către trei generaţii de muzeografi etnografi, stimulaţi de devotamentul profesional al unor personalităţi marcante, de talia regretatului Valeriu Butură, construcţiile expuse - majoritatea datate prin inscripţii - se numără printre cele mai vechi şi mai valoroase monumente de arhitectură din patrimoniul etnografic al României, conform site-ului Muzeului Etnografic.

Faceți cunoștință cu prietenoasa măgăriță Fiona!

Singura biserică din lemn semnată de Horea, conducător al răscoalei ţărăneşti de la 1784 din Transilvania, se află aici

Puţine lucruri au rămas în lume iscălite de mâna lui Horea, conducător al răscoalei ţărăneşti de la 1784 din Transilvania, iar unul dintre ele, singurul în lemn, se află în Parcul Etnografic Naţional 'Romulus Vuia' din Cluj-Napoca, primul muzeu în aer liber din România.

Semnătura lui Horea se află pe o grindă a unei biserici pe care acesta a construit-o împreună cu echipa sa de meşteri. Biserica a fost construită în 1773 şi directorul Muzeului Etnografic al Transilvaniei, istoricul Tudor Sălăgean, a declarat, conform Agerpres, că aceasta este un obiectiv important nu numai pentru că este singurul care poartă semnătura lui Horea, ci şi pentru că reprezintă faza de maturitate a construcţiilor de lemn din România.

'Biserica este singura marcată de Horea. A fost adusă în muzeu în 1968, din localitatea sălăjeană Cizer, cu sprijinul Comisiei Monumentelor, şi este unul dintre obiectivele cele mai interesante. Tipologic este unul dintre cele mai reprezentative monumente ale fazei de maturitate a construcţiilor de lemn din România, o biserică cu plan evoluat, care este foarte armonioasă ca şi construcţie. Pictura, de asemenea, e o interpretare în stil rural a erminiilor bizantine, dar este o pictură de foarte bună calitate'.

(Foto interior Biserica lui Horea an 2018, arhivă DC News)

Istoricul Tudor Sălăgean mai spune că au existat alte două inscripţii cunoscute făcute de Horea, dar că ele au dispărut misterios şi că acum a rămas doar cea de pe Biserica din Cizer, deţinută de Parcul Etnografic din Cluj.

Pe lângă Biserica lui Horea, Parcul Etnografic Naţional 'Romulus Vuia' are în portofoliu, între cele 55 de obiective ale sale, şi alte construcţii unicat. Printre ele se află cea mai veche gospodărie românească păstrată şi cea mai veche casă din Transilvania.