Sorin-Ioan Bumb, vicepreședintele Comisiei pentru Energie, Infrastructură Energetică și Resurse minerale din Senatul României, a vorbit despre problemele pe care România le are din punct de vedere energetic.
„Cum arată infrastructura energetică a României la final de an 2022 și care sunt perspectivele?“, a întrebat Mihai Ciobanu, redactor-șef DC Business.
„Sunt, în mod cert, probleme din punct de vedere al infrastructurii energetice. Pe partea de curent electric sunt probleme atât în sistemul de transport și distribuție, pentru că rețelele sunt destul de învechite, marile investiții nu s-au făcut de prin anii 1975 și trebuie avut în vedere, pentru a nu pune în pericol siguranța sistemului național, să se facă investiții în acest domeniu. Trebuie să ne gândim foarte mult la producția curentului în bandă, deci curentul care poate fi oricând accesat, pentru că oricât încercăm să producem curent din regenerabile, cred că producția de curent în bandă trebuie să nea sigure stabilitatea sistemului energetic național, pentru că nu ne permitem să oprim capacități de producție fără să punem altceva în loc.
Acele capacități de producție care trebuiesc închise în 2026 vor rămâne în rezervă tehnică astfel încât în orice moment ele să poată fi repornite. Problema este că trebuie să ne gândim și, după cum a spus și domnul secretar de stat Dan Drăgan, la investițiile pe care le avem, trebuie să le finalizăm, să încercăm să eliminăm obstacolele și, mai ales, la punerea în practică. Problema mare este construirea de noi capacități și punerea lor în practică.
Pe partea de gaz, cred că, pe lângă ceea ce se va extrage din offshore, o să vină Neptun deep, dacă se va începe forarea și exploatarea, și, probabil din 2027, o să avem noi capacități care să ne asigure independența din punct de vedere al gazelor. Mai avem și pe partea de onshore, la Caragele, unde se fac demersuri și încearcă să pună în exploatare acel zăcământ care ne va asigura o producție chiar să devenim exportatori, dar toate aceste demersuri trebuiesc făcute în termenul cel mai scurt și toți factorii de decizie să-și unească eforturile astfel încât aceste investiții să poată fi puse în practică“, a spus, la DC News, la conferința „Criza energetică și efectele pe termen lung“, Sorin-Ioan Bumb, vicepreședintele Comisiei pentru Energie, Infrastructură Energetică și Resurse minerale din Senatul României.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Orașul din România unde nu există ambuteiaje. Titi Aur: De ce se circulă extraordinar, în ciuda faptului că e foarte aglomerat / video
- Aderarea completă a României la Schengen. Comisarul European pentru Afaceri Interne, anunț important. Când ar putea fi eliminate și controalele la frontierele terestre
- Ce sunt tahionii, particulele "suspecte" care au invadat Universul
- "Sunt distrusă psihic". Ilona și Ristei, cădere nervoasă: "Este un fel de Sandu Ciorbă, ȋn chineză!"
- Naty Badea: Nu mai este de trăit în Italia. Mie îmi este foarte teamă chiar și să merg pe stradă
- Proiectul Ministerului de Interne care vizează îmbunătățirea și modernizarea sistemului. Bogdan Despescu, explicații / video
- Avocatul Poporului vrea să le facă dreptate „copiilor pandemiei” care au pierdut doi ani de școală
- USR, proiect de lege privind trimiterea pacienților de la stat la privat. Rafila, reacție
- Previziunea lui Ciuvică privind alegerile pentru Primăria Capitalei: Ia peste 40% / video
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu