Cum a slăbit Cristina Bălan: Aveam aproape 100 de kg - FOTO
Data publicării:
Autor: Rodica Mitu
WhatsApp
Cristina Bălan a dezvăluit cum a reușit să slăbească peste 40 de kilograme. 

„Acum câțiva ani eram obeză. Nici mai mult, nici mai puțin decât obeză. Adică aproape de sută (100) de kile, la 1.70 înălțime. Nu întrebați de ce; mâncam efectiv enorm, emoțional.

Când am ajuns la faza în care mai degrabă mă rostogoleam decât să merg, am zis gata și m-am apucat de slăbit. Aveam și motivație: urma să particip la Vocea României.

Așa că am tras din greu, am mers la sală, am ținut un regim special alcătuit pentru mine de către antrenorul-nutriționist cu care lucram și, cu mare efort, în 8 luni, am dat jos aproape un om, adică peste 40 kg. Sacrificii, muncă, sudoare, timp de aproape un an. Fără niciun supliment sau ajutor chimic, naturist sau de alt fel. Deci n-am trișat.

A urmat emisiunea de care ziceam, cu tot aportul de celebritate și, într-o zi, la scurt timp după ce am și câștigat, primesc un apel din partea unei persoane, cu o propunere de colaborare. La produse de...slăbit. Să postez eu pe pagina mea aceste produse, spunând că datorită lor am slăbit. Adică să fiu garant pentru ele, prin prisma reușitei mele, care s-a datorat exclusiv ambiției și voinței. (...) Am refuzat delicat și elegant, pentru că nu am putut să spun minciuni. Pur și simplu, nici pentru bani sau alte beneficii, nu pot să spun un neadevăr, să păcălesc oamenii, să girez pentru ceva ce nu știu dacă e bun sau nu.

În același timp, atrag atenția asupra acestor produse de slăbit. Chiar dacă sunt eficiente, faptul că slăbeșți ușor și trișând nu te va ajuta să-ți și menții greutatea ideală. Pentru că nu ai muncit, nu ai transpirat pentru rezultat”, a scris Cristina Bălan, vineri, pe Facebook.

„De-a lungul anilor, am refuzat mai multe propuneri care m-ar fi pus în ipostaza de a "minți poporul cu televizorul". În altă ordine de idei, cu postarea asta am vrut să spun și următorul lucru: să faci bani ușor nu e mare lucru. Să ai verticalitate, onestitate, chiar și când ți-e foame, este. Nu mai judecați oamenii după "grosimea" contului bancar”, a transmis Cristina Bălan. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel