Data actualizării:
Data publicării:

Cum a scăpat CFR de o tragedie de proporții. Horațiu Cosma (USR): Cu amărăciune o spun, dar în cazuri de genul acesta e bine că linia e praf și pulbere

Autor: Tudor Polojan | Categorie: Stiri
WhatsApp
Arhivă personală
Arhivă personală

Sunt probleme zilnice cu trenurile din România. Cum a scăpat CFR ca prin urechile acului de o tragedie de proporții? Aflați în rândurile de mai jos.

Două trenuri au fost la un pas de a se ciocni, ieri, între staţiile Drăgăneşti Olt şi Fărcaşele. Horațiu Cosma, fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor, a explicat în exclusivitate pentru DCNews cauzele care au condus către acest incident și măsurile pe care CFR ar trebui să le implementeze pentru a evita astfel de situații care, în ultima vreme, se întâmplă aproape zilnic.

"Din păcate, nu sunt știrile care să ne bucure. Ne așteptăm la știri despre noi garnituri puse în circulație, deschideri de noi linii de mare viteză, însă se întâmplă invers. Avem linii care cedează, trenuri blocate în câmp fără aer condiționat, întârzieri și alte probleme.

Mai nou, cu părere de rău o spun, se întâmplă cazurile acestea la limită cum a fost cel de ieri între Drăgănești și Fărcașele, unde două trenuri s-au oprit la câțiva metri distanță, față în față. Se întâmplă să auzim tot mai des că trenurile se ating, deraiază, iar cauza am tot spus-o. Cazul de ieri este cauzat de un cumul de factori. 

Pe de o parte, din cele două fire de circulație, unul era închis pentru lucrări deoarece nu mai era circulabil din cauza atâtor probleme. Apoi, sistemul de semnalizare care arată fiecărui tren în parte dacă poate să treacă mai departe sau nu, nici acela nu a funcționat. În final, eroarea umană, acele persoane care coordonează traficul și care comunică între ele. Ieri, din păcate, nu a avut loc această comunicare, astfel că acele două trenuri s-au trezit față în față", a spus Horațiu Cosma.

La un pas de tragedie

 

Din cauza stării în care se află liniile de cale ferată din România, garniturile de tren circulă cu viteze mici. Acest lucru, se pare, a salvat ieri viețile călătorilor care au fost la un pas de tragedie.

 

"Cu amărăciune o spun, dar în cazuri de genul acesta e bine că linia e praf și pulbere și că se merge foarte încet pe ea. Dacă în situații de acest gen trenurile ar ajunge față în față cu o viteză de 120-150 de kilometri pe oră, ne dăm seama ce ar putea să urmeze. Dacă s-ar fi întâmplat o tragedie, în astfel de cazuri - dacă nu mortul e de vină, țap ispășitor ar fi fost un angajat, ultimul de pe scara ierarhică", spune Horațiu Cosma.

Ce măsuri ar trebui să aplice CFR

 

În primul rând, spune Horațiu Cosma, CFR ar trebui să investească în infrastructură și în digitalizarea sistemului de semnalizare. Totodată, modernizarea trenurilor și achiziționarea altor garnituri noi care să le înlocuiască pe cele vechi, însă putem vedea clar că nimeni nu ia atitudine.

"Din păcate, în ultimii ani, compania CFR a fost o neglijată. Când făceam parte din Ministerul Transporturilor, în 2021, am vorbit cu angajați din cadrul companiei care ne spuneau că nu au resurse, și totul se improvizează. Din improvizație în improvizație ajunge la asemenea cazuri ca cel de mai sus și nu numai. Legăm ceva cu sârmă și vedem cât mai ține. Dacă nu mai ține, reducem viteza, iar dacă nu mai merge nici așa - închidem linia. 

Bani sunt, 4 miliarde de euro din PNRR, însă de când am plecat am monitorizat să vedem ce se întâmpla, iar banii au rămas aproape neatinși. Foarte puțini bani din acele 4 miliarde de euro au fost cheltuiți pentru investiții și modernizări. Dacă nu se fac licitații, dacă nu se manageriază contracte de execuție, lucrurile nu se vor mișca.

Nu există nici voință politică, ca pentru autostrăzi. Unde ne uităm, vedem câte un ministru sau prim-ministru care o dată la trei zile e pe un șantier al unei autostrăzi. E la modă, în România, în ultima vreme să mergi să-ți faci poză cum tai o panglică. Au uitat complet de calea ferată, toată ziua sunt pe un șantier și promit că se deschide câte ceva, dar nu le merge bine nici acolo că am tot urmărit promisiunile din ultimii doi ani și s-au întâmplat foarte puține.

I-aș spune domnului Grindeanu să înjumătățească vizitele pe șantiere de autostrăzi și tăiatul de panglică și să se uite mai atent și către calea ferată. România are nevoie o rețea de cale ferată modernă, cu trenuri noi, care să scadă nivelul poluării. Dacă am avea linii metropolitane decente, foarte multă lume ar alege să meargă cu trenul. Trebuie să privim spre viitor", a spus fostul secretar de stat din Ministerul Transporturilor, Horațiu Cosma, pentru DC News.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel