Data actualizării:
Data publicării:

Cum a reușit Ucraina să reziste în fața Rusiei. Chifu, greșeala lui Putin: Națiunea ucraineană s-a dovedit a fi completă

Autor: Elena Didila | Categorie: Stiri
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels (Алесь Усцінаў)
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels (Алесь Усцінаў)
Iulian Chifu, analist de politică externă, a explicat care sunt factorii care au dus la rezistența Ucrainei în fața invadării de către ruși.

Iulian Chifu a enumerat câteva dintre motivele pentru care Ucraina a reușit să reziste în fața ostilităților rusești, punând accent în mod special pe coeziunea națională și ”europenizarea” ucrainenilor.

Una dintre multele geșeli ale lui Putin a fost aceea de a considera că Ucraina nu e un stat. Națiunea ucraineană s-a dovedit a fi completă cu această ocazie. Să vă dau câteva elemente: statalitatea în 1991, am avut un stat democratic, măcar electoral pentru că nu au avut un președinte care să termine două mandate complete, deci s-au tot schimbat. Pe urmă, avem societate civilă în 2004. Avem singurul loc din lume în care 101 de oameni au murit pentru valorile europene - Euromaidanul. Deci europenizarea și societatea civilă activă și partea de voluntariat, practic oprirea rușilor în Donetsk și Luhansk, în primul rând cu voluntari.

Vedem, în 2022, Harkovul, care trebuia să cadă pe hârtie între 12 și 18 ore. Nu numai că a rezistat, dar și regiunea văd că se eliberează. Harkovul are o populație de 90% ruși, care luptă împotriva armatei ruse "eliberatoare". Dar haideți să ne uităm în sud. În acele zone, avem etnici majoritari ruși, avem oameni care ies în stradă cu steagurile ucrainene stricând armatei ruse să plece acasă. 

Etnicul rus din Ucraina a văzut că zona care era cea mai prosperă, în care trăia bine, Luhansk și Donetsk, a fost distrusă de către Federația Rusă. Anterior, oligarhii sau oamenii de afaceri din acea zonă, rușii care trăiau în Ucraina s-au trezit cu acordurile Rosukrenergo cu oligarhi ruși care au venit să le ia postura lor. Coeziunea națională a avut nenumărate instrumente, inclusiv economice care țineau de modul în care s-a comportat Federația Rusă de fiecare dată cu toate coloniile”, a declarat Iulian Chifu.

Youtube video image

 

Citește și:

Putin vrea să iasă în 30 decembrie 2022, să anunțe că a refăcut Lumea Rusă, spune Iulian Chifu: ”Asta e ținta lui”. De ce a devenit Rusia ”bătăușul din sistem”

Emisiunea, transmisă de DCNews și DefenseRomania, l-a avut ca invitat pe consilierul de stat Iulian Chifu care a făcut o scurtă incursiune în istoria contemporană, plecând de la ultimul război care a afectat Europa și ajungând în prezent la războiul din Ucraina, catalogat de către consilier ca fiind drept ”o situație foarte complicată”.

”O situație foarte complicată: avem un război de agresiune. La capitolul acesta nu cred că există cineva care mai ridică semne de întrebare. Războiul reintră în Europa. Temele păcii și războiului nu le mai aveam din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. După criza rachetelor 62 s-a negociat celebrul Helsinki 1-75 care a fost de fapt marea formulă de împăciuire și de așezare a structurii de securitate în Europa care prevedea că nu se pot modifica granițele, independența teritorială, suveranitatea statelor și cel de-al doilea pilon, respectarea drepturilor omului. Blocul sovietic, fost socialist pe vremea aceea, solicitase garantarea granițelor, iar de partea cealaltă blocul occidental a spus ok, garantăm granițele în limitele cerute și în niciun caz modificarea prin violență dar în contrapartidă respectați și voi drepturile omului. 

E o punere sub semnul întrebării a tuturor regulilor. Practic avem o Rusie a lui Putin la apus, care a devenit neo-imperială- uitați-vă la cele două discursuri făcute în iunie și septembrie 2021 care sunt oribile”, a declarat Consilierul de stat, Iulian Chifu. 

Citește mai mult AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel