Data publicării:
Cum a reacționat Becali când a aflat că Rădoi a demisionat
Mirel Rădoi și-a anunțat, vineri, demisia din funcția de antrenor al Stelei, după doar 13 meciuri petrecute pe banca ”roș-albaștrilor”.
Vezi aici detalii: Mirel Rădoi și-a dat demisia de la Steaua
Patronul Gigi Becali, cel care a insistat ca Rădoi să nu plece, a transmis că încă nu a reuşit să vorbească la telefonul cu finul său, deoarece acesta nu răspunde.
"M-a sunat Mache, că Mirel a anunţat în vestiar că demisionează. Nu ştiu ce să fac, că nu-mi răspunde la telefon. Nu îl las. Dar nu pot vorbi cu el să-l întorc, că nu îmi răspunde. Aştept si eu", a fost prima reacție a lui Gigi Becali, la sport.ro.
Latifundiarul va încerca să-l convingă pe Rădoi să revină asupra deciziei, însă şansele de reuşită sunt aproape inexistente, scrie digisport.ro. Pe lângă faptul că a fost contestat de fani, care i-au cerut demisia la meciul cu Rosenborg, Rădoi are senzaţia că nu este susţinut nici de jucători şi este nemulţumit de atitudinea pe care aceştia au arătat-o pe teren.
Problemele pe care le-a întâmpinat din cauza faptului că nu are licenţă de antrenor, dar şi faptul că a fost criticat public de Becali după meciul cu ASA Târgu Mureş (1-1) au cântărit, de asemenea, în luarea acestei decizii.
Citește și: Veste colosală pentru microbiștii din România!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News