În iarna lui 1723, Petru cel Mare, a cărui sănătate nu fusese niciodată foarte bună, a început să aibă probleme cu  tractul și vezica urinară.

În vara lui 1724, o echipă de doctori l-a operat eliminând aproape 2 litri de urină blocată. Petru cel Mare a rămas la pat până la sfârșitul verii. În prima săptămână a lui octombrie, fiind nerăbdător să-și reia planurile și convins că este vindecat, primul împărat al Rusiei (titlu asumat în 1721) a început să inspecteze șatierele în lucru.

Conform unei legende, în noiembrie, la Lakhta, pe coasta golfului Finlandei, în timpul unei inspecții la o turnătorie, Petru cel Mare a văzut un grup de soldați care se îneacă și a sărit în ajutorul lor, salvându-i.

Apa rece se spune că i-a afectat problemele de vezică și i-a cauzat moartea. Povestea este văzută totuși cu scepticism de majoritatea istoricilor deoarece germanul Jacob von Stählin este singura sursă, fiind puțin probabil ca un asemenea act de eroism să fie consemnat de doar o singură persoană.

În plus, distanța între această presupusă întâmplare și moartea lui Petru cel Mare, face improbabilă o cauzalitate directă asupra decesului. La începutul lui ianuarie 1725, ”tatăl a toate Rusiile” a fost lovit din nou de uremie.

Citește și:

În ultimele clipe de viață, legenda spune că înainte să leșine, împăratul a cerut o hârtie și ceva de scris pentru a nota doar ”Las totul…”, iar apoi, sleit de efort, abia a apucat să o cheme pe fiica sa Ana. Petru cel Mare a murit la orele patru-cinci dimineața, pe 28 ianaurie 1725.

La autopsie s-a văzut că vezica era infectată cu gangrenă. Avea 52 de ani și șapte luni când a murit, domnind de mai bine de patru decenii.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News