Data publicării:

Cum a intervenit Valentina Pelinel în relația dintre cei nouă copii ai lui Borcea: "Mă felicit!"

Autor: Ema Apostu | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Valentina Pelinel a vorbit despre relația pe care o au cei nouă copii ai lui Cristi Borcea, soțul ei, și aportul pe care l-a avut.

"Toți copiii noștri se înțeleg foarte bine și mă felicit pentru aportul meu la această uniune dintre ei. Ador copiii și cred mult în înțelegerea dintre frați. Eu am o soră și am pierdut mult timp prețios împreună, deoarece eu am plecat la New York să lucrez ca model de la vârsta de 16 ani, când ea abia împlinea 10 ani. Cu toate acestea, suntem foarte apropiate, am ținut mereu legătura, chiar și când ne despărțea un ocean, iar de când m-am întors în România petrecem mult timp împreună, ca de altfel și copiii noștri. Sora mea are și ea două fetițe gemene. Ne vedem foarte des, de două-trei ori pe săptămână, ori la ea, ori la noi.

Să ai un frate sau o soră e o binecuvântare și asta le explic și lor mereu, că ei sunt mulți. Dacă sunt uniți, sunt puternici. Sunt o gașcă mare de 9. Suntem alături de ei și îi susținem necondiționat. Evident că se mai formează tabere, dar la final toți se iubesc și păstrează legătura, indiferent unde se află în lume. Eu merg de câteva ori pe an cu ei în America, asta ca să petreacă timp cu cei trei frați care locuiesc acolo. La rândul lor, ei vin la noi în vacanța de vară două luni.

"Despărțirile sunt atât de grele, că îmi vine și mie să plâng"

E casa plină, dar e frumos când îi vezi atât de fericiți împreună. Milan e foarte atașat de Alex și plâng ori de câte ori sunt nevoiți să se despartă după vacanță și să revină la casele lor, unii la Miami, alții la București. Dar știi cum se spune, lumea e mică și iubirea o face și mai mică. Despărțirile sunt atât de grele, că îmi vine și mie să plâng. Se iubesc tare, iar asta ne face fericiți.

Cu Melissa am creat o legătură specială încă de când ne-am cunoscut și aproape că nu trece o zi fără să ne sunăm. Ea ne vizitează în țară, dar ne mai întâlnim și în alte locuri din lume, iar eu merg la Miami, unde studiază, împreună cu copiii. Să vezi cum e când ne întâlnim cu toții, ne trebuie un etaj de hotel sau o casă mare", a povestit Valentina Pelinel, pentru viva.ro.

Vezi și: De la ce pleacă neînțelegerile dintre Valentina Pelinel și Cristi Borcea: "Poate din afară pare simplu, dar nu e"

Cum s-au cunoscut Valentina Pelinel și Cristi Borcea: "La noi, nu a fost flirt. Ne-am asumat"

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel