
„Nu am mai avut o primăvară caldă de câțiva ani și putem asocia acest tipar, în care am avut ierni destul de blânde, primăveri reci, pe circulația de scară globală.
Se tot vorbește de fenomenul La Niña care s-a manifestat în Pacific, apele Pacificului tropical sunt reci și atunci se modifică tiparul de circulație globală. La nivelul Europei, la nivelul României am avut ierni blânde, fără zăpadă în partea de sud a țării în ultimele trei ierni, dar primăverile au fost reci. Iată că e al treilea an în care avem acest tipar cu ierni blânde, fără zăpadă, dar primăveri reci.
Ca și tipar global de circulație, am intrat pe El Niño. S-ar putea ca anul viitor situația să se schimbe, să avem ierni cu mai multe precipitații și poate și zăpadă și primăverile să înceapă mai devreme și să fie mai călduțe”, a spus Mihai Huştiu.
Fenomenul meteorologic El Niño, asociat de obicei cu creşterea temperaturilor la nivel global, a început oficial şi este de aşteptat să se „intensifice treptat" în lunile următoare, a anunţat joi Administraţia Naţională Oceanică şi Atmosferică din SUA (NOAA).
El Niño este un fenomen caracterizat prin temperaturi de suprafaţă mai calde decât cele normale în Oceanul Pacific ecuatorial, dar are consecinţe asupra întregii planete.
„Ar putea duce la noi recorduri de temperatură" în anumite regiuni, a declarat, potrivit unui comunicat, Michelle L'Heureux, climatolog pentru NOAA.
VEZI ȘI: Vremea pe regiuni. ANM, prognoză până pe 18 iunie - https://www.dcnews.ro/vremea-pe-regiuni-anm-prognoza-pana-pe-18-iunie_918676.html
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Cu cât cresc pensiile. Cine va primi mai mulți bani pe noua formulă de calcul
- Soluția disperată la care recurge Orianda, soția lui Călin Donca, pentru a-și putea crește cei cinci copii / video
- Festivalul de bun must şi pastramă după gust își deschide porțile joi, 5 octombrie, în Capitală
- Cât a ajuns să fie prețul cerut pentru o garsonieră în Buzău. Clujul rămâne în urmă în acest ritm
- Topul țărilor unde sunt plecați românii. Ce spun datele recensământului privind mobilitatea populației
- BANCUL ZILEI: Surpriza unui pescar...
- Deținerea unui termometru cu mercur este ilegală. Tudor Ciuhodaru spune ce trebuie să faci dacă îl ai acasă
- Zodia sfătuită să ia decizii pe plan profesional în această săptămână. Daniela Simulescu: Luați inițiativă și se vor întâmpla lucruri / video
- Răspunsul unui parlamentar USR pentru un român care i-a zis: „Pe vremea lui Ceaușescu era mai bine. Aveam fabrici și uzine. Acum nu mai avem nimic”
- Șumudică face spectacol în Turcia. Gaziantep este salvată