Moartea lui Stalin, în  1953, a lăsat un vid imens de putere în URSS.

Astăzi cunoaștem cursul Istoriei și știm că lupta pentru putere în interiorul Kremlinului, un adevărat cuib de vipere, a fost câștigată de Nikita Hrușciov, cel care pleca cu ultima șansă.

La alegerea noului Prezidiu al partidului, Nikita Hrușciov a fost abia al cincilea, după Malenkov, Beria, Molotov și Voroșilov.

În fapt, imaginea noii conduceri îl plasa pe Georgy Malenkov ca figură centrală, iar pe Lavrenti Beria, omul din spate care deținea  puterea. 

Beria, un tip de o cruzime atroce, care la moartea lui Stalin era conducătorul NKVD și Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerului Securităţii de Stat, era marele favorit să îi ia locul dictatorului. Dar a căzut victimă unul complot în stil sovietic.

Complotul împotriva lui Beria

Hrușciov și Malenkov au pretins ulterior că fiecare dintre ei a condus complotul împotriva lui Beria.

Beria i-a oferit lui Hrușciov un prilej să acționeze când a încercat să-l implice într-un complot împotriva lui Malenkov. Mișcarea i-a permis lui Hrușciov să-l convingă pe Malenkov că nu avea altă variantă decât să lovească ei primii. Însă riscul era uriaș.

După ce Malenkov a fost în cele din urmă de acord, Hrușciov trebuia să-i convingă și pe ceilalți grei din conducerea sovietică. Bulganin a fost ușor de convins, dar abordarea celorlalți era extrem de periculoasă. Dacă doar unul dintre ei îl prevenea pe Beria, jocul se termina, cum foarte probabil același scenariu l-ar fi avut și viețile lor. Iar chiar dacă nu-l prevenea nimeni, dispozitivele de ascultare ale lui Beria puteau să-i intercepteze oricând și să ducă astfel la un eșec al complotului.

Înainte de lovitura care a pus capăt tentativei lui Beria de a prelua puterea și a lansat-o pe cea a lui Hrușciov, Beria avea încredere că e stăpân pe situație. În Moscova erau staționate două divizii ale MVD, paza Kremlinului era sub comanda sa, iar comandamentul Regiunii Militare Moscova, generalul-colonel Pavel Aremev, era fost ofițer NKVD.

Complotiștii trebuiau să strecoare oameni înarmați în Kremlin și să schimbe gărzile înainte ca forțele loiale lui Beria să-și dea seama ce se întâmplă.

Lovitura împotriva unui Beria buimac

Planul lui Hrusciov a fost să convonace o ședință a Prezidiului Consiliului de Miniștri, nu a Prezidiului partidului, ca să nu-i stârnească lui Beria suspiciuni. La un un moment dat, Malenkov urma să sugereze să se treacă la problemele partidului și apoi să propună demiterea lui Beria din toate funcțiile. În acel moment, Beria avea să fie arestat. Complotiștii au aranjat ca generalul-colonel Artemev să fie plecat din oraș în timpul manevrelor, în vreme ce comandamentul Kremlinului a fost brusc chemat în altă parte.

Astfel, după ce și-au asigurat toate măsurile, în timpul ședinței din 26 iunie 1953, care a ținut două ore, Hrușciov, foarte tăios în exprimare, a acuzat faptul că Beria a lucrat la un moment dat pentru spionajul britanic, că de la moartea lui Stalin încerca să „submineze socialismul” și că nu este un comunist adevărat. Beria inițial nu și-a dat seama de gravitatea situației. Ulterior și-a recunoscut „greșelile” și a cerut să nu fie exclus, dar Malenkov a apăsat butonul, chemându-i pe militarii din camera de alături, precizând că în calitate de președinte al Consiliului de Miniștri al URSS le cere să-l aresteze pe Beria. Acesta a fost dus într-o cameră alăturată după care au fost arestați principalii săi asociați și neturalizate trupele loiale lui.

Procesul lui Beria a avut loc în secret și s-a încadrat în tiparul proceselor staliniste. În sala de judecată nu a avut voie niciun avocat, recursul nu era permis iar sentința trebuia executată imediat. Acuzațiile oficiale se refereau la trădare, terorism și contrarevoluție. Prezidiul, desigur, a pronunțat dinainte verdictul. Beria și oamenii lui au fost declarați vinovați de toate capetele de acuzare și condamnați la moarte.

Verdictul și punerea lui în aplicare au fost anunțate pe 24 decembrie 1953. Oficialii Prezidiului l-au acuzat pe Beria de tot ceea ce avusese mai rău stalinismul, dar au lăsat neatinsă reputația lui Stalin. În plus, au fost atenți să nu se compromită și ei în timpul acuzelor împotriva lui Beria.

Sursă:

TAUBMAN, William, Hrușciov. Omul și epoca sa, Editura Meteor Press, București, 2017

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News