Guvernul bolșevic de la Budapesta refuza să recunoască unirea Transilvaniei cu România și, în aprilie 1919, a atacat armata română.

De comun acord cu guvernul, regele a decis respingerea agresorului și înaintarea trupelor române până la hotarul stabilit prin Conveția cu Antanta din august 1916. La 20 iuile, maghiarii au atacat din nou. De acestă dată s-a hotărât o rispostă decisivă, până la înfrângerea Ungariei, scrie istoriepescurt.ro.

Trecerea Tisei

Regele Ferdinand și regina Maria, aflați în Transivania, au asistat în ziua de 30 iulie la trecea Tisei de către trupele române, în dreptul satului Tiszabo. Regina nota ”Toți erau atât de plini de elan, se bucurau că trec Tisa ca să-i alunge pe bolșevici, ei doreau să ajungă la Budapesta.” Ofensiva românească a fost extrem de energică. Pe 2 august Bela-Kun, liderul bolșevic al Ungariei a fugit în Austria și aopi Rusia Sovietică. Referitor la ocuparea Budapestei de către armata română în august 1919 există unele dezbateri până în ziua de astăzi. Când a fost ocupată capitala, la 3 sau la 4 august 1919? Până în prezent, data ocupării Budapestei a rămas în istorie cea de 4 august, conform generalului Gheorghe Mărdărescu, deşi o unitate a armatei române pătrunsese în oraş încă din ziua precedentă, nerespectând dispoziţiile generalului.

Un fragment din memoriul generalului Rusescu, cel ce a intrat primul în Budapesta, în 3 august 1919, este edificator.

Armata generalului Rusescu spulberase rând pe rând toate măsurile defensive ale capitalei maghiare. O unitate inamică se retrăsese în fața impetuoasei înaintări ale armatei regale, lăsând o mână de soldați să se ocupe cu demontarea armamentului, totul la cererea comandantului român.

”Într-adevăr nu străbat decât vreun kilometru şi sunt întâmpinat de o delegaţie de trei a guvernului unguresc ce venea în goana automobilului, ca să mă roage a mă opri, având comunicări importante. La rândul meu i-am rugat să mă scuze, dar sunt în timpul de trap şi nu pot opri coloana; după care, am parcurs o distanţă de încă trei kilometri, şi când am apreciat că am întrega capitală în bătaia tunului, am oprit. Plouând torenţial, am intrat într-o locuinţă şi am angajat următoarele tratative:

Delegaţia îmi spune: – „Guvernul se află întrunit într-un consiliu şi mă roagă a mă retrage cu trupa.”

Am răspuns: – „Nu numai că nu mă retrag, dar imediat voi intra în oraş şi oprirea de înaintare nu o poate ordona decât Comandamentul Superior Român la care, le spun că trebuie să se adreseze; şi în faţa delegaţiei dau ordin celor două tunuri a pune în baterie asupra oraşului (5000-6000 m)”, după care adaug: – „Timp nu este de pierdut, orice tratative altele decât ce priveşte detaşamentul meu, care este fapt îndeplinit, nu le pot trata eu, şi dumnealor să se adreseze Comandamentului Armatei Române, la Törek Szt Miclos.” Delegaţia în faţa mea comunică Guvernului la telefon hotărârea.
Răspunsul, tot telefonic, a fost că autoriză delegaţia a se duce la Marele Cartier General , iar eu să trimit un delegat la Consiliul de Miniştri. Le-am făcut cunoscut că voi veni chiar eu, fixându-le că dacă până la orele 20 tratativele nu vor fi terminate bombardez oraşul!Odată cu plecarea misiunii, am raportat şi situaţia. La Consiliul Guvernului Ungar, am ajuns la ora 18:30, Venise şi căpitanul Mihăilescu ce intrase cu un escadron spre Malxasföld, Est – N-Est – Pesta. Guvernul îmi comunică că aşteaptă sosirea şi a delegatului misiunii italiene, locotenent-colonel Romanelli. Le răspund că e de prisos şi că nu se poate schimba întru nimic hotărârea mea.

Consiliul îmi face cunoscut că situaţia este dificilă că populaţia e agitată, că 20.000 de lucrători armaţi se vor răscula, iar 3 regimente ce au în oraş, poate, că nu vor putea fi stăpînite la intrarea armatei române. I-am asigurat să nu aibă nici o teamă, că armata română va menţine ordinea cea mai perfectă în Buda-Pesta, că trebuie să intru şi să îmi pună la dispoziţie cazarma husarilor „Herzog Ioseph” (acum „Lenin”) şi care să fie evacuată de trupele ungare. (Era răspândit zvonul că toate cazarmele erau minate, dar n-am dat crezare). Discuţiile prelungindu-se, le pun în vedere că armata roşie întregă este capitulată, oraşul e încercuit de trupele noastre şi catastrofa e inevitabilă. O singură concesie ce le pot face este ca grosul forţelor mele (real nu avem nimic mai mult decât cele trei escadroane, 2 plutoane, 2 tunuri şi 2 grupuri de mitraliere) să fie oprite, pentru noapte, acolo unde se găsesc, iar în oraş să nu intre decît Brigada IV, deja sosită cu mine. Ora fiind avansată, le pun în vedere că din eroare am uitat a contramanda ordinul că la ora 20:30 dacă nu se termină tratativele bombardamentul să înceapă chiar fiind eu în oraş. Consiliul cedează! Şi la ora 20:00 (8 seara) un ofiţer de legătură ungur este trimis cu ordinul meu ca trupa să intre în oraş!

La cazarmă am primit defilarea trupei. Apoi am revenit în oraş şi am luat cartier la hotelul „Dunapalota” (Rietz) la care erau ofiţeri italieni şi francezi. Alte tratative nu am făcut decât cele privitoare la detaşamentul meu”, scris generalul Rusescu atunci.

Citește și: Principesa Maria, cea mai mică dintre fiicele Regelui Mihai, se va muta definitiv în România

A doua zi va intra în Budapesta și generalul Gheorghe Mărdărescu. La 4 august 1919, împlinea 53 de ani, şi ce cadou mai frumos pentru orice general ar fi putut fi intrarea în capitala cucerită tocmai de ziua sa.

Ulterior, Mărdărescu îl va marginaliza pe Rusescu, deoarece considera că a încercat să-i sufle onoarea de a ocupa capitala inamică, suprema apoteoză pentru cariera oricărui militar. Actele oficiale vor recunoaște 4 august 1919 ca dată a ocupării Budapestei. A fost singura capitală inamică ocupată de un stat din Antanta prin acțiune militară directă în cursul sau ca urmare a primului război mondial.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News