Data actualizării:
Data publicării:

Cum a ajuns să facă film regizorul Bogdan Mureșanu: "Am avut o dezamăgire cumplită"

Autor: Florentina Constantin | Categorie: Cultura
WhatsApp
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres
Regizorul Bogdan Mureșanu a vorbit despre momentul în care a decis să facă film și a desființat rețeta succesului în acest domeniu.

A făcut publicitate, a fost jurnalist și acum face filme. Întrebat, în podcastul Avangarda, care e vocația sa, ce îl reprezintă cel mai bine, regizorul a mărturisit: "Îmi place ce fac, asta ar trebui să fie vocația mea. Cred eu, da. Câtă vreme mă simt împlinit în treaba asta, da. Cine știe ce oi mai face, nu se știe cum merge lumea. Dar da, e ok, sunt fericit că fac lucrurile astea, e o șansă să faci ce îți place."

Cum a ajuns să facă film

"Îți spun imediat: un film prost făcut după un scenariu de-al meu. Și eu așteptasem o vreme să văd filmul, eram foarte curios și, când l-am văzut, am avut o dezamăgire cumplită și am zis că pot să fac și eu un film la fel de prost și ar fi bine să încerc. Și asta am făcut", a spus Bogdan Mureșanu.

"Nu mai suport filmul acesta și nu mai suport nici să vorbesc despre el”

Iar succesul i-a surâs până acum. Însă pare că a obosit să vorbească despre reușita sa mare dinn 2018: filmul Cadou de Crăciun, care a primit premii naționale și internaționale deopotrivă. Un scurt metraj pe lista scurtă de la Oscar.

"Eu nu mai suport filmul acesta și nu mai suport nici să vorbesc despre el.  La un moment dat pare că e singurul subiect, e cum erau trupele alea one hit wonder, din anii ’80, dacă mai ții minte. Erau tot felul de trupe care scoteau un hit, bubuia, apoi nu mai auzeai niciodată de ele. Îți dau un exemplu de trupă, cred că era Europe cu Final countdown. Mai știi vreo altă piesă de la Europe? Nu cred. La fel și cu filmul ăsta. Mă temeam că ăsta o să fie singurul subiect. Și, într-un fel sau altul, da, deocamdată, până le scot pe astea, care urmează, că termin două filme acum... Deocamdată rămâne singurul subiect. Așa că mă grăbesc să le termin pe celelalte ca să putem discuta și despre altceva", a punctat regizorul.

Bogdan Mureșanu desființează rețeta succesului în film

"Nu cred că există o rețetă pentru succes. Deci tu dacă vrei... Chiar știu niște filme făcute după calapod. Adică au vrut să bifeze. S-a premiat viol, băgăm viol. Vrem nu știu ce, băgăm și aia! Orice! Au  făcut o rețetă și eh, ce să vezi? Normal! Îi lipsea autenticul! Și normal, filmul acela e decent sau filmele respective. Dar nu au avut succes, nu poți să forțezi succesul, înțelegi? Deci eu nu cred în treaba asta, o rețetă pentru succes. Cred, pe bune, că atunci când „4-3-2” sau „Poziția copilului” sau „Aferim”, când au făcut acei regizori filmele, nu au căutat succes, au căutat să se exprime și s-au exprimat într-o formă remarcabilă, și de asta a fost observată. Și apoi, stai puțin, dacă te uiți la filmele astea pe care le-am enumerat, astea trei, parcă sunt de pe trei planete diferite, într-un fel sau altul. Nici măcar nu urmăresc aceeași rețetă", a spus Bogdan Mureșanu.

Cine este Bogdan Mureșanu

Bogdan Mureșanu, regizor, scenarist și director al casei de producție Kinotopia, și-a început cariera în literatură și publicitate, pentru ca ulterior să se îndrepte spre cinematografie, devenind unul dintre cei mai premiați cineaști români ai ultimilor ani, porivit capitalcultural.ro. Debutul său regizoral, cu filmul *Tuns, ras și frezat* (2013), a fost recompensat cu premiul pentru cel mai bun scurtmetraj de ficțiune la Festivalul Anonimul din Sfântu Gheorghe. Succesul său a continuat cu *Cadoul de Crăciun* (2018), o comedie neagră în care un băiețel îi transmite lui Moș Crăciun dorința tatălui său de a-l vedea pe Ceaușescu mort.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel