Gabriela Adameșteanu a vorbit despre accidentul care i-a marcat viața. În mașină, era și Emil Constantinescu. 

”Nu am avut niciodată articole agresive, critice” spune scriitoarea Gabriela Adameșteanu. 

”În zona politică nu știu dacă am greșit. Eu am știut întotdeauna defectele lui Emil Constantinescu. Nu l-am supraevaluat niciodată, pentru că s-a întâmplat să îl cunosc în accidentul despre care povestesc în Anii romantici. Deci l-am cunoscut așa, în viață. Prima oară când a spus că va candida, el nu a uitat niciodată că eu am râs vreo cinci minute” mărturisește aceasta în interviul acordat lui Ionuț Vulpescu. 

Iată cum a continuat subiectul, în podcastul Avangarda: 

Gabriela Adameșteanu, accident teribil de mașină. Pe locul din față se afla Emil Constantinescu

Ionuț Vulpescu: Accidentul la care faceți referire este chiar accidentul dvs. 

Gabriela Adameșteanu: Da. 

Ionuț Vulpescu: Din?

Gabriela Adameșteanu: 1991. 3 februarie 1991. Multă vreme am, cum să zic, sărbătorit în mintea mea data de 3 februarie. 

Ionuț Vulpescu: Ați supraviețuit. 

Gabriela Adameșteanu: Am supraviețuit, în mod evident am supraviețuit, pentru că aveam o fisură de coloană și o comoție cerebrală am avut. 

Ionuț Vulpescu: Un accident foarte grav. Teribil. 

Gabriela Adameșteanu: Da, și ce era mai grav e că eram și inconștientă. 

Gabriela Adameșteanu plecase la Sighet cu Emil Constantinescu în locul Anei Blandiana

Ionuț Vulpescu: Un accident foarte grav, un accident de mașină. 

Gabriela Adameșteanu: În exaltarea acelor ani, deși eram foarte obosită, am plecat la invitația necunoscutului Emil Constantinescu, ținând locul altcuiva care trebuia să fie în mașina respectivă, ținând locul Anei Blandiana care se dusese în Republica Moldova. În prima călătorie. Ea și cu Romi au venit, așa, foarte drăguți, prin comportament, să se scuze că eu le-am ținut locul, și am zis: „Fiecare își are destinul lui. Eu am ales. Și am avut și semne că nu ar trebui să merg”. Semne că eram obosită...

Ionuț Vulpescu: În locul dvs. trebuia să fie Ana Blandiana în acea deplasare, și în mașină, în momentul acela, era și profesorul Constantinescu, dacă înțeleg. 

Gabriela Adameșteanu: Da, el era adjunctul ei la Alianța Civică. Deci era o acțiune a Alianței Civice care a mers la Sighet, la prima, cum să spun, comemorare a celor morți, celor îngropați în Cimitirul Săracilor, din Sighet, unde erau cei care fuseseră în închisoarea de la Sighet. 

Ionuț Vulpescu: După aceea au făcut și Memorialul Sighet.

Gabriela Adameșteanu: Da. 

Ionuț Vulpescu: Un lucru extraordinar. 

Gabriela Adameșteanu: Deci e un drum care a mers mai departe. 

Ionuț Vulpescu: De la Sighet spre Baia Mare, sau unde mergeați?

Gabriela Adameșteanu: La Sighet am fost întâi la Cluj. Am văzut niște lucruri foarte interesante atunci. Era război, între Biserica Ortodoxă și Biserica Greco-Catolică. Am văzut credincioșii greco-catolici făcând slujbe în zăpadă, în Cluj, într-un frig extraordinar. Fuseseră lupte acolo în care apăruse și acel straniu personaj al lui Decembrie 1989, Voican Voiculescu. Mi s-a povestit, mi s-au spus povești în care era și el, erau bătăi între credincioși, era atmosfera aceea, dinainte de Târgu-Mureș.

Ionuț Vulpescu: Deci deplasarea aceasta făcea parte dintr-un turneu, ca să spun așa. 

Gabriela Adameșteanu: Da. Deci am fost în Alianța Civică. Și pe urmă, cu Alianța Civică în Cluj și pe urmă la Sighet. La Sighet, dusă de jurnalismul ăla nestăpânit, am întârziat făcând un interviu sau discutând cu Doina Cornea, a mai întârziat și Constantinescu în stilul lui și noi am plecat noaptea. Ni se spusese să nu plecăm noaptea. Am plecat noaptea, iarnă, gheață, și de pe un podeț mașina a căzut nu știu câți metri, pentru că eu mi-am pierdut cunoștința. 

Ionuț Vulpescu: Stăteați în spate. 

Gabriela Adameșteanu: Da, stăteam în spate cu un jurnalist de la România liberă. 

Ionuț Vulpescu: Este momentul acela încercarea cea mai grea prin care ați trecut, momentul cel mai dificil pe care l-ați parcurs?

Gabriela Adameșteanu: Cred că da. 

Ionuț Vulpescu: Ce semn vedeți în acel moment dificil?

Gabriela Adameșteanu: Credeți în semnele destinului?

Ionuț Vulpescu: Cu siguranță a fost un episod pe care nu îl puteți uita, dovadă că e și în carte. 

Gabriela Adameșteanu: Nu îl pot uita, dar știți, asta este semnificativ la aceste puncte ale destinului fiecăruia. Că nu se conturează ca un desen tras în tuș. Are marginile ambigue. Plutește într-o ceață. Dacă acum ar fi să mă gândesc la ce înseamnă asta, înseamnă că mi s-a dat viața din nou. A fost un dar, fără îndoială, un dar de sus. Puteam, într-adevăr să... Așa cum eu mai am un moment la care m-am gândit de mai multe ori. Am avut o tinerețe destul de chinuită, cu multă sărăcie, cu multe tensiuni și cu morți, au murit și părinții mei, foarte tineri, mai ales în raport cu vârstele de azi, și rude apropiate la care țineam. Deci până la 30 și ceva de ani eu încasasem foarte multe lovituri ale destinului. Fără îndoială, întotdeauna pot fi și mai multe. Dar erau destule și la mine. 

Vezi mai mult în video: 

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News