Data publicării:

Culio: Am plâns 10 zile că voi părăsi CFR și România

Autor: Darius Muresan | Categorie: Sport
WhatsApp
CFR Cluj
CFR Cluj

Emmanuel Culio a povestit, sâmbătă, în urma partidei dintre clujeni și FC Voluntari, scor 4-0, despre decizia sa de a se întoarce în Argentina la familia sa și despre relația sa cu cei de la CFR.

În urma partidei, Culio a prezentat un cadou primit din partea lui Damjan Djokovic: o fotografie înrămată alături de echipă.

"Ieri am vorbit cu Dan Petrescu. I-am zis să stea liniștit. Că el tot timpul e nervos. 'Calm, Mister, că mâine câștigăm'. Tot timpul vorbesc așa cu el. A fost emoționant. Am fost fericit că am câștigat. E bine că facem vacanța pe primul loc. Am primit un cadou de la Djokovic, e un băiat extraordinar. Clubul și oamenii din jurul echipei vor să rămân aici. Însă decizia mea e luată deja. Familia mea e în Argentina, ea e cea mai importantă. Soția mea, copiii mei. Am jucat fotbal pentru familie. Așa e viața. O să mă întorc la CFR Cluj în afara terenului, ca antrenor sau ca director sportiv. Vreau să fiu antrenor, să lucrez cu Mister. Am o relație bună cu Dan Petrescu, a crezut mult în mine. La fel și ceilalți jucători, președintele... Eu mi-am dat viața pentru club, pentru echipă, asta e cel mai important. Plec liniștit", a declarat Culio în urma partidei.

Golurile CFR-ului din partida cu Voluntari au fost marcate de Susic (minutul 5), Culio (minutul 14), Deac (minutul 37) și Camora (minutul 90+2).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel