Cui îi pasă de adevăr în România de astăzi? Dumitru Borțun: „Sunt niște șmecheri care se prefac că dezbat pentru un adevăr sau pentru o soluție, ca să se confirme pe ei”
Ionuț Vulpescu l-a avut ca invitat pe prof. Dumitru Borțun în cadrul podcastului Avantgarde.
I.V.: Unde își are locul autenticitatea între toate valorile?
D.B.: Cred că intră la onestitate. Nu poți fi autentic dacă nu ești onest. Vedeți, când filosofii presocratici, inclusiv Socrate, spuneau că la adevăr nu pot ajunge decât oamenii virtuoși, nu înțelegeam, eram student la filosofie și mă întrebam ce legătură poate să existe între adevăr, care e o valoare într-un anumit registru al cunoașterii și virtuțile morale, care sunt din alt registru. Ce legătură are? În sfârșit am realizat după ce am început să studiez Biblia cum trebuie și am observat care e legătura. Omul care nu e onest, care nu e moral, se minte pe el, încearcă să cadă în picioare ca pisica, să își dea dreptate, să aibă îndreptățire de sine, să îl umilească pe altul. Să pară mare, să se lase spălat pe picioare de altul, dar el nu l-ar spăla niciodată pe celălalt. Deci toate aceste lucruri care sunt sub genericul trufie, care este primul păcat, păcatul luciferic, trufia, înainte de păcatul lui Adam și al Evei, deci genul acesta de om, nu e un om onest, și dacă nu e un om onest nu ajunge la adevăr. Indivizii care vor neapărat să fie confirmați, care vor neapărat să aibă dreptate, nu sunt interesați de adevăr. Sunt niște șmecheri care se prefac că dezbat pentru un adevăr sau pentru o soluție, ca să se confirme pe ei.
I.V.: Șmecheria asta românească, a fi descurcăreț, a te descurca, e puternică. De unde vine ea?
D.B.: Din combinația dintre inteligență, de care avem parte, slavă Domnului, și amoralitate, lipsă de sistem moral.
Școala vieții: o zicală sau o deprindere pentru "șmecherii"?
I.V.: Când auziți despre cineva, „Domnule, are școala vieții!”, ce ziceți de sintagma asta, ce înseamnă?
D.B.: E justificarea tuturor semidocților, tuturor autodidacților, care netrecând niciodată printr-o școală autentică și adevărată, ei nu știu ce înseamnă aia și își închipuie că experiența de viață poate suplini știința de carte. Nu poate, nu poate. Și asta știe numai unul care a trecut ca lumea printr-o școală adevărată, care a terminat-o, nu doar că a trecut și a luat o diplomă. Un om care a trecut printr-o școală adevărată știe că experiența de viață nu suplinește. E foarte bună, rodește mai bine ca experiență și hrănește lecturile cu altă perspectivă, dar nu suplinește.
Interviul complet, aici:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News