Cuc: Licitația pentru Autostrada Nordului, care va lega Satu Mare de Suceava, lansată luni în SEAP
Răzvan Cuc a anunțat că luni va fi lansată în SEAP licitația pentru Autostrada Nordului, care va lega Satu Mare de Suceava și a cerut viitorului Guvern să continue astfel de proiecte de infrastructură.
Răzvan Cuc a declarat, duminică, la Satu Mare, unde a participat la inagurarea noului sediu RAR, că proiectul era prevăzut în Masterplanul de transport ca perioadă de implementare după 2020.
„Am fost informat de directorul Scarlat (directorul CNAIR-n.r.) că a semnat acordul de publicare pentru Autoststrada Nordului, Petea-Suceava, un proiect care a fost transmis către ANAP la sfârșitul lunii august. Luni va fi ridicat pe SEAP, termenul de depunere a ofertelor fiind ianuarie 2020. Vorbim de documentația pentru elaborarea studiului de fezabilitate pentru Autostrada Nordului. Este un obiectiv care era în Masterplan ca perioadă de implementare după 2020, dar noi am tras foarte multe proiecte în această perioadă, pe care de altfel sper ca viitorii guvernanți, dacă vor trece testul Parlamentului luni, să le ducă la bun sfârșit și nu să vină cu scuze, pentru că e ușor să găsești scuze ca să maschezi incompetența, să le ducă mai departe, să le asigure finanțarea, să se plimbe pe șantiere, pentru că dacă nu umbli și nu te implici în proiectele de infrastructură acestea nu vor fi finalizate”, a spus Cuc citat de Mediafax.
În ceea ce privește centura de ocolire a municipiului Satu Mare, ministrul demis al Transporturilor a spus că investiția are „o evoluție bunicică”, stadiul fizic al lucrărilor fiind „undeva la 35%”.
Răzvan Cuc a participat, duminică, la inagurarea noului sediu al RAR Satu Mare, investiție guvernamentală de 13,5 milioane de lei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News