Răzvan Cuc a declarat joi, la Arad, că săptămâna viitoare va introduce în Guvern o ordonanţă de urgenţă care va schimba total regulile privind achiziţiile, pentru că o serie de proiecte au fost întârziate de 'şmecheri care fac contestaţii doar de dragul de a bloca proiectele', în ultimii doi ani fiind vorba de întârzieri de 311 luni la proiectele lansate de PSD.
Prezent într-o conferinţă de presă la PSD Arad, ministrul Răzvan Cuc s-a referit la întârzierile înregistrate la unele proiecte de infrastructură din cauza contestaţiilor făcute la licitaţii, el adăugând că vor fi schimbate regulile din domeniu. 'Săptămâna viitoare voi intra cu ordonanţă de urgenţă în Guvern, care va modifica total partea de achiziţii, să putem semna contractele de proiectare şi execuţie, să nu mai aşteptăm după contestaţie. Am făcut o socoteală în cursul zilei de ieri cu domnul Neaga, pentru toate proiectele pe care guvernarea PSD le-a lansat începând cu 2017, în cuantum de peste şapte miliarde de euro, am avut, dacă adunăm toate contestaţiile şi termenele care au trecut până am semnat proiectul, am adunat 311 luni. Deci este halucinant. Avem pe lângă oameni neserioşi, care nu se ţin de treabă, vorbesc de anumite firme de construcţii, este halucinant cât blochează nişte şmecheri care fac contestaţii doar de dragul de a bloca proiectele', a spus Cuc.
Rezilierea contractelor
Ministrul Transporturilor a subliniat că în mandatul său nu vor mai fi tolerate nici situaţii în care 'nişte şmecheri cu mapă şi cu trei laptop-uri, fără să vină cu utilaje şi forţă de muncă, subcontractează la firmele din România şi nu plătesc firmele din România', adăugând că în astfel de cazuri vor fi reziliate contractele, iar lucrările vor fi continuate în regie proprie. Totodată, ministrul a atras atenţia că sunt proiecte întârziate şi din cauza unor proceduri birocratice. 'Tot timpul avem probleme legate de avize şi relocări. Eu m-aş fi aşteptat ca toate entităţile statului să fie mult mai receptive şi să se aplece mult mai mult pe emiterea unor avize când e vorba de relocări de utilităţi', a mai spus Răzvan Cuc.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva