• Cu cine seamană Răzvan Burleanu. Vlad Voiculescu vă spune ceva?
"Ne dorim să transmitem un mesaj de speranţă şi în organizarea altor evenimente sportive”, a spus Răzvan Burleanu, sâmbăta trecută, când a ajuns trofeul Euro 2020 în România. Au reușit: duminică, peste Cupă și peste un reporter Tv a căzut un panou publicitar.
Microbiștii își pierduseră speranță că există în Europa un stadion unde te poți trezi cu panouri în cap. Cu siguranță, mesajul transmis de organizatorii FRF îi va încuraja și pe iubitorii de tenis și pe cei de rugbi să vină la București.
”La nivelul FRF am reușit să acumulăm o experiență la cel mai înalt nivel și acest lucru ne permite să concurăm pentru organizarea oricărui eveniment important", a adăugat Burleanu.
Superbă ironia acestui accident fără victime, care ilustrează atât de bine diferența între vorbe și fapte. Asta ar fi principala diferență între Burleanu și Voiculescu, a cărui incompetență s-ar putea măsura în pierderi de vieți omenești.
Am găsit șapte asemănări, dincolo de cea legată de imagine:
-aceeași generație, unul născut în 1983, altul în 1984, încarnează schimbarea (noua clasă politică, noul val în sport).
-au diplome în unele domenii (științe politice, finanțe), dar au succes în altele (sport, medicină).
-vagi tangențe cu domeniul pe care repede, ca purtați ca de o mână nevăzută, ajung să îl conducă: unul a fost arbitru în adolescență, altul s-a ocupat cu filantropia.
-competitorii ambilor au probleme penale (Gh. Popescu, Bănicioiu, Bodog), ei sunt sfinți.
-la fel de șterși, necarismatici, dar cu o susținere puternică în propria bulă (unul pe Facebook... celălalt doar între șefii din fotbal, eram tentat să scriu, înainte să văd cum a îngropat presa scandalul panoului).
-evită contactul cu jurnaliștii pe care nu îi controlează, nu dau interviuri decât în media favorabile, iar când sunt nevoiți să răspundă întrebărilor, gafează.
-fac insinuări fără probe, nu își cer scuze, nu își asumă responsabilitatea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News