Data publicării:
Cu ce se va delecta Ioana Ginghină de Paști, după ce a renunțat la dieta vegetariană: "Și când nu mâncam carne gustam o bucățică"
După opt ani, Ioana Ginghină mănâncă din nou carne. Vedeta a vorbit despre noua schimbare din viața ei și ce are de gând să consume, anul acesta, la masa de Paști.
"Acum mânânc carne, pe 8 martie am început. Nu îmi ieșeau bine analizele, eram pe perfuzii cu B12. Era deja bătaie de joc, în primul rând pentru mine, încăpățânarea asta de a nu mânca. Acum sunt în perioada în care aș mânca numai carne. Probabil că trebuie să mai treacă un pic, pentru că nu am mâncat opt ani, și după aia să îmi reglez meniul cât de cât, probabil că e corpul hămesit, aștept să se liniștească. Am zis că, după sărbători, trebuie să fac o reconfigurare a dietei. Am grijă ce mănânc", a mărturisit Ioana Ginghină pentru Viva.
"Și când nu mâncam carne gustam o bucățică"
"Mielul nu îmi place. Sigur o să facă mama de Paște. Îmi place drobul. Recunosc că și atunci când nu mâncam carne gustam o bucățică de drob, și piftie mai mâncam. Ruxandra e în continuare vegetariană, dar o tentează și pe ea. Acum se gătește în casă grătar, bine și înainte se făcea pește la grătar, dar mă săturasem și de pește și nu mai mâncam. Cred că în curând o să se dea și ea pe carne", a mai spus actrița.
"Nu m-am abținut de la absolul nimic"
"Acum, în Malta, am mâncat multă carne și foarte multe dulciuri. Am fost cu o prietenă, îi trimiteam poze soțului. M-am cântărit azi dimineață și eram bine, nu am pus niciun kilogram. Două zile am mâncat și pizza. Nu m-am abținut de la absolul nimic - înghețată, prăjituri", a mărturisit Ioana Ginghină.
Cum a devenit vegetariană
“V-am zis că de doua luni nu mai mâncăm carne? Da, toată familia. Ruxandra ne-a convins”, povestea actriţa, în 2017, pe blogul ei.
“Cu ce am înlocuit-o? Deocamdată cu fructe şi legume multe, căci sunt din abundenţă. Fructele de pădure nu ne lipsesc, au devenit accesoriile noastre. Nu plecăm de acasă fără o caserolă plină pentru gustările dintre mese”, mai spunea vedeta.
“Ca în fiecare an, în preajma zilei de naştere a Ruxandrei, îi facem analize şi cum are mai bine de un an de când nu mai mănâncă carne, am făcut un set mai amplu şi amănunţit ca să fim siguri că totul este în regulă. Au ieşit mai bine ca niciodată, predispoziţiile la diversele alergii pe care le avea anul trecut au dispărut, nu are nicio lipsă de nimic, deci totul este perfect. Nu ştiu dacă aceste rezultate la analizele speciale, date de alergolog, s-au schimbat datorită regimului alimentar, dar mă bucur să ştiu că acum este mult mai bine”, mărturisea Ioana Ginghină.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News