Cu cât se vinde carnea de miel
Data publicării:
Autor: Ioan-Radu Gava
WhatsApp
Unsplash
Unsplash
Deși crescătorii de ovine spuneau că nu va costa mai mult de 45 de lei pe kilogram, carnea de miel a ajuns să aibă un preț mult mai ridicat.

Producătorii din piețe au început să vândă carne de miel, având în vedere că suntem în Săptămâna Mare a Paștelui Catolic, iar aceasta are un preț de-a dreptul exorbitant, potrivit Biz Brașov.

Chiar dacă crescătorii de ovine au susținut că aceasta nu va avea un preț mai mare de 45 de lei pe kilogram, producătorii vând acum carnea de miel cu nu mai puțin de 60 de lei. Producătorii spun că prețul de anul trecut a fost de aproximativ 50 de lei pe kilogram, însă inflația i-a determinat să crească prețul acesteia cu 20%. 

Fermierii susțin că, în mare parte, prețul este stabilit în funcție de tariful cu care se vinde carnea la export, dar și de cererea existentă în țară în această perioadă.

Mielul de Paști este mai mult decât un simplu aliment. El este un simbol important al sărbătorii, încărcat cu semnificații religioase și tradiționale. De la sacrificiul ritualic din Vechiul Testament la masa festivă din ziua de Paște, carnea de miel s-a aflat pe mesele creștinilor în ultimele secole. Ea a devenit un element esențial al acestei sărbători.

Consumul de carne de miel la Paști are o istorie lungă, datând din Vechiul Testament. În acea vreme, mielul era sacrificat ca ofrandă adusă lui Dumnezeu. Tradiția s-a perpetuat de-a lungul timpului, devenind o parte integrantă a mesei de Paști în multe culturi creștine.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel