CTP: Băsescu mai vrea niște voturi de la românașii urâtori de bozgori
Data publicării:
Autor: Cristina Alexandrescu
WhatsApp

Discursul președintelui Traian Băsescu de luni a fost analizat și de CT Popescu, într-o intervenție telefonică la RTV. Acesta a declarat  că Traian Băsescu nu reprezintă altceva decât un socotitor de voturi, care încearcă să speculeze un filon rămas gol în prezent în discursurile naționaliste. 

"E vorba de reacții diferite la caniculă ale domnului președinte. Și anul trecut pe vremea asta era foarte cald, și acuma e, dar dânsul reacționează diferit", a declarat CTP la RTV.

"În ceea ce privește pe separatiștii, pe extremiștii unguri, nu e vorba despre un puseu naționalist al domnului președinte, e vorba de un calcul, dânsul e în primul rând un socotitor.  Ca om politic, principala preocupare a domniei sale este socotitul pe voturi, chiar dacă ele nu au utilitate imediată pentru domnia sa, nu poate să nu facă asta, nu funcționează altfel decât socotind. S-a creat o gaură în clipa de față în zona discursului naționalist din Romănia. De ce? Pentru că Gigi Becali este în pușcărie și acum are alte revelații de natură religioasă, domnul Corneliu Vadim Tudor a ajuns pe centura politicii, partidul său practic nu mai contează ca discurs naționalist, domnul Crin Antonescu  a lăsat-o mult mai moale cu declarațiile naționaliste decât o făcea anul trecut, dânsu de altfel a făcut și o vizită în SUA, și iată că zona aceasta este de nișă, este o gaură.

Domnul președinte simte cu instinctul său infailibil că trebuie să se înfigă. Să mai ia niște voturi de la cei care vor rezista întotdeauna pe aici, românașii urâtori de bozgori. Sunt o categorie, indiferent de ce se întâmplă, ei au fixația asta și sunt mulți la voturi. Ăsta este tot calculul domnului Băsescu. Dănsul mai are o idee pe care o mai aplică, și anume aceea că orice enormitate a-i pronunța,  dacă ea vine la un moment pe care dânsul îl consideră potrivit politic e utilă".

Despre leadership-ul de care a vorbit Traian Băsescu, senior-editorul Gândul a spus că "așa ceva se sparie mintea. Va să zică, problemele interstate din UE se decid pe aici la București, la Budapesta, aici se hotărăsc problemele. Nu la Bruxelles, că de aia există UE pentru a reglemeta problemele interstate, ba mai mult decât atât și problemele, după care s-au văzut anul trecut intern-state, adică din interiorul statului, de exemplu român, cum a fost chestiunea suspendării președintelui României, în care decizia a aparținut în ultimă instanță Bruxelles-ului. Deci în aceste comndiții vine domnul Băsescu și ne spune că va deveni liderul regional al lupte antimaghiare. Este o demență a ceea ce a spus domnia sa. Apoi îi îndeamnă pe românii din Ardeal să-l fluiere, să-l huiduie pe premierul unui guvern străin, pe premierul Viktor Orban.

Asta este soluția pe care o vede dânsul la discursurile separatiste, autonomiste, radicale ale Guvernului Orban cât și ale extremiștilor mai mult sau mai puțin fasciști. Cum este posibil ca un președinte, un șef de stat, să-și îndemne concetățenii să fluiere un șef de guvern străin?

Iată ce enormități debitează domnul Băsescu, doar pentru că simte că în acest moment poate câștiga niște voturi în această zonă rămasă mai rarefiată a discursului naționalist," a mai afirmat CT Popescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel