CT-ul lui Striblea a ieșit bine. Sâmbătă are voie să se ridice
Medicii sunt optimiști în ceea ce privește evoluția lui Cătălin Striblea. Tomografia computerizată efectuată la o zi după operație a arătat că hematomul a fost complet evacuat și nu sunt alte semne de alarmă. Starea postoperatorie este bună, iar medicii au fost de acord ca de mâine pacientul să se ridice. Tomografia a stabilit fără dubiu că nu a fost vorba despre o malformație vasculară, ci doar de un puseu de hipertensiune.
Jurnalistul Cătălin Striblea a fost internat de urgență, miercuri dimineața, fiind operat pentru un hematom cerebral, în jurul orei 15, la Spitalul Bagdasar Arseni. Intervenția a fost realizată de prof. Mircea Gorgan.
Cătălin Striblea are 35 de ani şi este căsătorit, din 2002, cu Alina Togaru, consilier juridic. Într-un interviu acordat revistei Qmagazine pe 10 septembrie 2012, Cătălin Striblea spunea : “Eu sunt jurnalist prin formație. Am făcut Facultatea de Drept la Iași, la Universitatea «Al. I. Cuza», dar nu am profesat niciodată. Prin urmare, eu altă meserie nu cunosc. Așa că nu știu să fac decât jurnalism. Nu cred că o să părăsesc meseria asta”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News