Data publicării:
Csoma Botond: Reprezentanţii UDMR vor fi prezenţi la şedinţa Parlamentului de miercuri, dar nu vor vota
Reprezentanţii UDMR vor fi prezenţi la şedinţa Parlamentului de miercuri, dar nu vor vota.
Parlamentarii UDMR vor fi prezenţi în sală, miercuri, la şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind învestirea Guvernului Cioloş, dar nu vor vota, a declarat, pentru AGERPRES, liderul deputaţilor UDMR, Csoma Botond.
Decizia a fost luată marţi dimineaţa, în cadrul unei şedinţe a grupurilor parlamentare reunite ale UDMR.
'Am avut o şedinţă a grupurilor reunite de la Senat şi Camera Deputaţilor, unde am luat următoarea decizie: vom fi prezenţi în sală, la dezbateri şi la vot, dar nu vom vota. Vom fi prezenţi, dar nu vom vota - aceasta este decizia UDMR-ului', a precizat Csoma Botond. El a adăugat că, în cazul în care Guvernul Cioloş nu va trece de Parlament, UDMR va participa în continuare la noi consultări. 'Sigur, vom participa la consultări şi să vedem, să avem cât mai repede un Guvern. Depinde foarte mult de domnul preşedinte pe cine va desemna prim-ministru şi de capacitatea acelei persoane să coaguleze o majoritate în Parlament', a explicat liderul deputaţilor UDMR.
Legislativul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. Votul este secret, cu bile. Trebuie să fie prezenţi cel puţin jumătate plus unu dintre membrii celor două Camere ale Parlamentului. Pentru a fi învestit, Guvernul Cioloş are nevoie de votul favorabil a 234 de parlamentari.
Miniştrii propuşi de premierul desemnat Dacian Cioloş sunt audiaţi, marţi, în comisiile parlamentare de specialitate.
Candidaţii propuşi de Dacian Cioloş sunt:
* Dan Barna - ministrul Afacerilor Externe;
* Nicu Fălcoi - ministrul Apărării Naţionale;
* Alin Stoica - ministrul Afacerilor Interne;
* Stelian Ion - ministrul Justiţiei;
* Dragoş Pîslaru - ministrul Finanţelor;
* Cătălin Drulă - ministrul Transporturilor şi Infrastructurii;
* Cristina Prună - ministrul Energiei;
* Claudiu Năsui - ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului;
* George Căţean - ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale;
* Mihai Goţiu - ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor;
* Cristian Ghinea - ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene;
* Ioana Mihăilă - ministrul Sănătăţii;
* Ionuţ Moşteanu - ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei;
* Oana Ţoiu - ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale;
* Corina Atanasiu - ministrul Educaţiei;
* Monica Berescu - ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării;
* Iulia Popovici - ministrul Culturii;
* Tudor Pop - ministrul Tineretului şi Sportului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News