Plenul Consiliului Superior al Magistraturii discută marţi proiectul de ordonanţă de urgenţă prin care se modifică unele prevederi ale OUG 7/2019. Potrivit ordinii de zi publicată pe pagina de internet a instituţiei, Plenul dezbate 'proiectul de Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei'.
Ministerul Justiţiei a pus în dezbatere publică proiectul de ordonanţă de urgenţă prin care se modifică unele prevederi ale OUG 7/2019. Potrivit preambulului proiectului, modificările sunt necesare ca urmare a reacţiilor 'negative în ceea ce priveşte anumite soluţii legislative' cuprinse în OUG 7/2019 şi 'constatând că în prezent aceste nemulţumiri ale unor membri ai corpului magistraţilor afectează funcţionarea optimă a instanţelor judecătoreşti şi a Parchetelor de pe lângă acestea şi generează pericolul de dezbinare a societăţii'.
Reacții negative OUG 7
MJ constată că reacţiile negative în ceea ce priveşte anumite soluţii legislative cuprinse în acest act normativ vin în principal din partea reprezentanţilor instituţiilor sistemului judiciar - Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Ministerul Public, precum şi ale asociaţiilor profesionale ale judecătorilor şi procurorilor.
'Aceste reacţii au vizat în mod deosebit intervenţia operată în materia delegării procurorilor în funcţiile de conducere din cadrul parchetelor pentru care numirea în funcţie se face de Preşedintele României, (...) modificarea legislativă care a dat judecătorilor posibilitatea de a candida şi a fi numiţi în cele mai înalte funcţii de conducere din cadrul Parchetelor, în acest din urmă caz reclamându-se o afectare a statutului şi a independenţei judecătorilor', se arată în proiectul de modificare a OUG 7/2019.
Ce se schimbă în noua ordonanță
MJ propune revenirea la soluţia legislativă anterioară intrării în vigoare a OUG 7/2019, în materia salarizării specialiştilor IT din sistemul judiciar, astfel cum aceasta era cuprinsă în Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, soluţie care asigură totodată şi un regim uniform de salarizare a acestora.
'Alineatul (1) al articolului 54 se modifică şi va avea următorul cuprins: (1) Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prim-adjunctul şi adjunctul acestuia, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, adjuncţii acestuia, procurorul şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, adjuncţii acestuia, precum şi procurorii şefi de secţii ai acestor Parchete sunt numiţi de Preşedintele României, la propunerea ministrului Justiţiei, cu avizul Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, dintre procurorii care au o vechime minimă de 15 ani în funcţia de judecător sau procuror, pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată', se mai arată în proiect.
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, declara, pe 28 februarie, că a fost elaborată o nouă ordonanţă de urgenţă, care va abroga mai multe prevederi din OUG 7/2019 care fac obiectul protestului magistraţilor. Pe 19 februarie, Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă care modifică legile justiţiei şi care interzice delegările în funcţii de conducere din cadrul Ministerului Public.
Citește și: Moțiunea simplă pe Justiție, dezbatere la Parlament
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol