Data publicării:
Csiki Camelia: Nicolae mi-a CERUT să scriu această știre. NU am făcut-o
Camelia Csiki, jurnalistă TVR 1, a povestit în emisiunea lui Radu Andrei Tudor, ce discuție a avut recent cu fostul principe Nicolae înainte de conflictul pe care deja îl cunoaștem.
Din ceea ce a spus jurnalista rezultă că Nicolae Medforth Mills a căutat scandal și a vrut doar apariția în presă.
"Am ținut legătura atât cu Casa Regală, cât și cu Nicolae, chiar și după ce a fost exclus. Ne-am scris tot timpul pe Facebook. Drept dovadă, noi am fost primii care am anunțat logodna lui Nicolae. Este adevărat că eu am vorbit cu Nicolae imediat după ce Familia Regală a dat comunicatul de luni seară, săptămâna trecută, despre faptul că Majestatea Sa nu se simte bine. Marți, Nicolae s-a dus la Aubonne. Eu i-am scris pe Facebook: 'mă bucur că sunteți acolo. Ce face Majestatea Sa?'. Nicolae mi-a spus că nu a fost primit și că îmi cere să fac o știre. De aici a urmat o lungă discuție între noi. L-am întrebat cine nu l-a lăsat să intre. (...) Nu mi-a spus că a avut loc un incident. El îmi tot spunea să fac o știre. I-am zis că mi se pare o știre de scandal, iar eu nu sunt jurnalist de scandal și că sigur se vor găsi ziariști care să scrie, lucru care s-a și întâmplat. L-am sfătuit să vorbească cu mama lui sau cu Principesa Margareta. Mi-a răspuns: 'nu vă faceți griji. O să fie bine'. I-am zis că nu l-am abandonat", a zis Camelia Csiki, realizatoarea emisiunii "Ora Regelui".
Amintim că marți seară Nicolae Medforth-Mills a avut o tentativă de violare a domiciliului Majestății Sale, la reședința din Elveția. Incidentul a survenit la doar o oră după ce Regele Mihai primise Sfânta Împărtășanie de la trimisul mitropolitului Europei Occidentale și Meridionale.
Mesajul Principesei Elena
Principesa Elena a transmis joi că faptele fiului său Nicolae Medforth-Mills sunt "profund greșite, moral și uman", acesta dovedind "dispreț față de România, față de poporul ei și față de principiile Casei Regale".
[citeste si]
"Sunt foarte dezamăgită și îngrijorată de faptele fiului meu, Nicolae. Prin comportamentul său din zilele trecute, Nicolae a nesocotit intimitatea, suferința și demnitatea tatălui meu, Regele Mihai. (...) Faptele lui Nicolae din aceste zile sunt profund greșite, moral și uman. Fiul meu a dat dovadă de dispreț față de România, față de poporul ei și față de principiile Casei Regale. Pentru mine, ca mamă, acest aspect este devastator", a afirmat principesa Elena.
Principesa a mai spus că i-a transmis, în trecut, fiului său faptul că Regele nu dorește să îl vadă din cauza comportamentului său lipsit de principii morale și precizează că regele Mihai i-a confirmat decizia de a nu-l primi pe Nicolae, lucru cunoscut de acesta.
În august 2015, Regele Mihai i-a retras lui Nicolae titlul de "Principe al României" și calificativul de 'Alteță Regală'", fiind exclus din Linia de Succesiune la Coroana României.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News