Csampar, condamnat la 99 de ani pentru șase crime, eliberat. Dan Antonescu, anchetator în patru dosare: A reușit să ne uimească. Era o crimă veche
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Roxana Neagu
WhatsApp
Dan Antonescu
Dan Antonescu
Marius Csampar, românul condamnat la 99 de ani de închisoare pentru șase crime, a fost eliberat după 22 de ani în spatele gratiilor. 

Vezi aici despre eliberare: Eliberare incredibilă. Csampar, românul condamnat la 99 de ani de închisoare, e LIBER. A UCIS șase oameni și RÂDE: Crima, cea mai ușoară faptă - VIDEO

Expertul criminolog Dan Antonescu, cel care a instrumentat dosarele a patru dintre crimele de care a fost acuzat Marius Csampar, ne-a vorbit despre acest caz. 

”E criminal multiplu, eu știu foarte bine pentru că am instrumentat dosarele lui, cele din București. Am discutat cu el de nenumărate lor. Era un tip interesant din punct de vedere criminologic, se considera un justițiar, că face dreptate celor care sunt cumva nedreptățiți sau pedepsiți pe nedrept în mediul lor, al celor fără adăpost. Era venit din județul Mureș în București, ne-a spus atunci că avea probleme cu taică-su, că l-a gonit, îl bătea, și dormea prin canale, pe unde apuca. (...) E un tip care voia să epateze, să impresioneze interlocutorul, de aceea, de multe ori, face afirmații care nu sunt susținute de fapte. El a omorât oamenii respectivi, comisia de expertiză medico-legală psihiatrică l-a găsit cu discernământ și de aceea a și fost condamnat, dar cred că oarece probleme de natură psihiatrică are, nu cât să-l exonereze de răspunderea penală, dar un om normal nu omoară un alt om și, cu atât mai puțin, cinci sau șase. Știu sigur că, pe parcursul executării pedepsei lui, Serviciul Omoruri a încercat o colaborare cu emisiunea ”Urmărire Generală” și, la unele cazuri cu autori necunoscuți, prezentam câteva elemente și solicitam oamenilor să ne ajute cu informații. Și m-am trezit cu un autodenunț din partea lui în care spunea că fapta e a lui. Probarea afirmațiilor a fost ușor de făcut, pentru că erau câteva elemente de anchetă pe care le știau 3-4 anchetatori, autorul și atât. Când l-am pus să-mi spună de exemplu obiectul folosit, s-a încurcat, a încercat 3-4 variante, niciuna nu i-a ieșit, era departe. Am mai avut astfel de solicitări. E o modalitate a celor aflați în detenție de a se mai plimba, pentru că se plictisesc să stea atâția ani într-un singur penitenciar și-n cazul în care își fac autodenunț vin până la București, se plimbă, mai stau și pe Arestul Capitalei. Csampar a încercat să ne convingă că e fapta lui, n-a fost adevărat. În schimb, a reușit să ne uimească cu o altă faptă despre care nu știau decât el și un martor, victima a fost un om al străzii, pentru că acel om l-a amenințat că-l denunță, după ce i s-a părut lui că nu au împărțit prada în mod egal. Ca să evite varianta asta, l-a omorât. Era o crimă veche, când am mers acolo, am găsit numai niște oase, fără pic de țesut, era foarte veche. Nu l-am crezut nici atunci, și el ne-a indicat un martor care asistase la scenă, un puștan de 15-16 ani care ajunsese în pușcărie, între timp.” a spus expertul crimonolog pentru DCNEWS

Este Csampar un pericol pentru societate?

Întrebat dacă un om care a început să fure de la 8 ani, a săvârșit prima crimă la 16 ani, după 13 ani de închisoare a oferit un interviu degajat în care a comparat crima cu mersul pe bicicletă, un om care și-a trăit formarea sa, ca adult, în închisoare, nu este un pericol pentru societate la 40 de ani, deci în putere, criminologul Dan Antonescu ne-a răspuns: 

Avem obligația morală să-l credităm cu o posibilă îndreptare. Girant pentru acest lucru este instanța care l-a pus liber. A considerat, în baza probelor aduse de instanța de eliberare condiționată, că s-a îndreptat și că perioada de detenție a fost suficientă pentru el. Este foarte posibil ca la vremea respectivă să fie sub imperiul acelui teribilism al tinereții, adolescenței, lipsei de educație, lipsei de supraveghere, de orizont și de modele comportamentale pe care să le urmeze și a ajuns în pușcărie. Eu sper că anii de pușcărie și bonusurile primite să reprezinte o idee că s-a îndreptat. Avem obligația morală să acceptăm sentința dată de instanță și-n același timp să-l credem că s-a îndreptat. Sunt 22 de ani de viață pe care i-a irosit în penitenciar. Nu este corect să-l suspectăm de ceva rău, până la proba contrarie. Dacă ar săvârși o faptă penală, ar primi o pedeapsă la care s-ar adăuga și restul de pedeapsă pe care nu l-a executat”. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel