Data actualizării:
Data publicării:

CS Universitatea Craiova - Farul Constanța. Hagi, iritat de o întrebare la conferința de presă: Stau să vorbesc despre mine?

Autor: Andrei Itu | Categorie: Sport
WhatsApp

Universitatea Craiova și Farul se înfruntă sâmbătă, de la ora 21:30, în Liga 1.

'În cazul în care veți lua titlul cu Farul, vă gândiți la un alt nivel?', a fost întrebat Gică Hagi, la conferința de presă de vineri. Antrenorul Farului a oferit un răspuns categoric și nu a dorit să comenteze speculaţiile referitoare la o posibilă plecare a sa de la Farul Constanţa la finalul sezonului.

'Nu știu de ce puneți întrebarea asta, eu am meciul cu Craiova. Nu e interesul meu să intru în speculații. Stau să vorbesc despre mine? Gândurile mele sunt cum să fac echipa. Mai avem trei meciuri și vom vedea apoi ce va fi în viitor. Pentru mine contează meciul cu Craiova. Eu iau meciul în parte, fiecare meci are istoria lui. Dacă vom ieși campioni, va fi o sărbătoare mare la Constanța', a declarat Gică Hagi, la conferința de presă.

Gheorghe Hagi, a mai afirmat că ştie foarte bine spiritul oltenesc şi consideră că formaţia sa va avea o partidă plină de provocări cu Universitatea Craiova.

'Avem un meci în deplasare cu o echipă cu un lot foarte bun, care este în formă. În toate meciurile jucate a arătat că este foarte competitivă. Este o mare provocare pentru noi şi o deplasare dificilă. Ştim toţi din România care este spiritul oltenesc. Cu siguranţă va fi un meci între două echipe care vor să câştige, aşa că ei vor căuta să marcheze golul. Sunt sigur că va fi un meci foarte frumos', a declarat Hagi.

Tehnicianul echipei aflate pe prima poziţie în clasamentul Superligii se confruntă cu probleme de lot înaintea meciului de sâmbătă.

'Este o provocare mare pentru noi din toate punctele de vedere. În săptămâna aceasta s-au întâmplat foarte multe la noi în casă, sunt anumite accidentări pe care le avem, din păcate, anumite probleme, începând cu Băluţă şi Larie, plus celelalte care au fost înainte. A fost o săptămână dificilă din punctul acesta de vedere, să creăm o echipă competitivă. Pentru că mergem cu gândul la Craiova doar pentru a lua cele trei puncte, chiar dacă ştim că este dificil. În compartimentul defensiv trebuie să găsim formula ideală, pentru că avem probleme. Din păcate asta este situaţia. Am arătat că jucăm un fotbal foarte, foarte bun, la un nivel înalt, şi eu sunt încrezător în ceea ce îi priveşte pe cei care vor intra în echipă. Trebuie încredere multă, curaj, şi sper să ne întoarcem acasă cu cele trei puncte', a completat antrenorul.


În ceea ce priveşte câştigarea titlului de campioană, Hagi a spus că nu face calcule pentru ultimele trei etape care au mai rămas de disputat.

Farul Constanţa va întâlni formaţia Universitatea Craiova, sâmbătă, de la ora 21:30, pe stadionul "Ion Oblemenco", într-o partidă din cadrul etapei a 8-a a play-off-ului Superligii.

Cu 3 etape înainte de final, Farul Constanţa ocupă prima poziţie în clasament, cu 46 de puncte, urmată de FCSB (43) şi CFR Cluj (39).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel