Data publicării:

Cruzime greu de descris: Câine aruncat de la etajul zece al unui bloc de doi copii

Autor: Darius Muresan | Categorie: Stiri
WhatsApp
Doi copii din oraşul Vulcan, care au aruncat sâmbătă după-amiază un câine de la etajul zece al unui bloc de locuinţe, animalul murind strivit de trotuar, fac obiectul unui dosar de cercetare penală deschis de poliţiştii din localitate, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara.

Poliţia a fost sesizată despre acest incident la numărul de urgenţă 112, iar în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că doi copii, cu vârstele de 11 şi 14 ani, au dus un câine pe acoperişul blocului, iar apoi l-au aruncat în gol.

În momentul sosirii poliţiştilor la faţa locului, leșul câinelui nu se mai afla pe trotuar, deoarece fusese aruncat la gunoi.

"În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar de cercetare penală pentru comiterea infracţiunii de ucidere a animalelor cu intenţie, fără drept. Autorii au fost identificaţi. Părinţii minorilor au fost sancţionaţi contravenţional conform Legii 61/1991, pentru nesupravegherea minorilor", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Niţu, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel