Data actualizării:
Data publicării:

Soțul Cristinei Pocora: "Te rog mă iartă că te-njur!”

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Stiri
WhatsApp
Cristina Porora și Dan Cruceru
Cristina Porora și Dan Cruceru

Jurnalistul Dan Cruceru este de părere că românii sunt patrioți doar în anumite momente, în rest toți își blamează țara.

Fostul prezentator de la Acasă TV a făcut referire la oamenii care s-au bătut cu pumnii în piept, în aceste zile, că sunt mândri că sunt români datorită victoriei Simonei Halep. Mai precis, Dan Cruceru a făcut referire la cei care cu alte ocazii înjură România, fug din țară și scuipă coji de semințe pe jos fără să le pese de nimic.

Iată ce a scris soțul Cristinei Pocora pe blogul personal:

"Înaintea finalei Simonei Halep, dar și imediat după, România s-a umplut ochi de patrioți. Dintr-o dată, toată lumea și-a adus aminte că are o țară și că e tare mândru de ea. Până atunci, însă, ar fi dat orice să se fi născut în altă parte. Și, dacă n-au avut norocul să se nască în altă parte, foarte mulți dintre ei au făcut tot posibilul să plece.  Până atunci, aceiași indivizi, care dintr-o dată și-au dat seama că inima le bate în piept românește, făceau planuri să dea o șpagă la un doctor bun ca să-i scoată ologi peste noapte, ca nu cumva să-i ia cineva cu arcanul la oaste, în cazul în care, Doamne ferește!, România aceasta ar intra în război!

VEZI ȘI: Soțul Cristinei Pocora: HALEP, tu NU ești româncă! Dă-o dracului!

Până atunci, acești patriotarzi scuipau coji de semințe pe jos, își aruncau peste tot gunoaiele rămase de la grătare, se uitau în curtea vecinului și-i făceau reclamații pentru că el, pur și simplu, "poate", sau căutau în fiecare moment al vieții lor să facă și ei "o combinație", ceva, să dea un "tun" pentru că altfel nu poți să te îmbogățești în România.

În timpul ăsta, mari artiști ai neamului se târăsc în mizerie pentru că nu mai sunt căutați de public sau, mai rău, se aruncă de la balcon. 

Tuturor acestora vă mai spun o dată: Halep nu trebuie să fie româncă! Nu trebuie să existe niciun element, prin care voi să vă identificați cu ea! Niciunul! Pentru că voi, toți ăștia, nu sunteți decât niște farisei! Niște patriotarzi de conjunctură, care, dacă Halep nu va mai ajunge într-o finală, o veți înjura ca la ușa cortului! Îi veți lipi imediat pe frunte eticheta "încă unul de duzină" și veți schimba canalul în căutare de pițipoance și scandaluri!

Eu îmi înjur România! Nu o fac des. Și nici nu o blestem. Îmi vărs năduful doar! Ca orice om care stă cu orele la cozi în spitalele pentru copii, ca orice om care-și vede bunicii fără bani de medicamente, ca orice om care ar vrea să ajungă până la Arad, dar n-are autostrăzi, ca orice om căruia i se cere șpagă la fiecare intersecție, ca orice om care intră în fibrilații la gândul că fetița lui va merge la școală într-un sistem învechit, necompetitiv și cu profesori blazați și prost plătiți.

Te rog mă iartă, Românie, că te-njur din când în când! Măcar eu sunt sincer cu tine!", a fost o parte din mesajul postat de Dan Cruceru pe blogul personal.

VEZI ȘI: Radu Banciu: Halep, o ȚĂRĂNCUȚĂ. Maria Sharapova, o lady

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel