Data publicării:

Criza şoferilor de camioane din Canada. Trudeau intervine pentru folosirea unei legi de urgenţă

Autor: Elena Didila | Categorie: Stiri
WhatsApp
Premierul canadian, Justin Trudeau. Sursa foto Agerpres
Premierul canadian, Justin Trudeau. Sursa foto Agerpres

Premierul canadian, Justin Trudeau, urmează să depună mărturie vineri în cadrul unei anchete publice pentru a apăra recurgerea la o lege rareori folosită în timp de pace cu scopul de a constrânge să plece şoferii de camioane care au paralizat capitala federală, Ottawa, la începutul acestui an.

Ocuparea, timp de săptămâni în această iarnă, a centrului oraşului Ottawa de către şoferii de camioane mobilizaţi împotriva restricţiilor sanitare, a marcat o ţară neobişnuită cu astfel de mişcări sociale, potrivit Agerpres.

Alte mitinguri asemănătoare au avut loc în întreaga ţară, blocând coridoare comerciale, printre care cel mai frecventat punct de trecere a frontierei din America de Nord.

Evacuarea lor în februarie, folosind legea asupra măsurilor de urgenţă, a stârnit ulterior o dezbatere importantă asupra libertăţilor civile.

Pentru a vedea mai clar, o comisie independentă s-a reunit în ultimele şase săptămâni la Ottawa. Reprezentanţi guvernamentali, protestatari, precum şi locuitori din Ottawa afectaţi de zgomotul neîncetat al claxoanelor şi de poluarea continuă cu motorină au depus mărturie rând pe rând.

"Era un butoi de pulbere gata să explodeze. Nu a fost o adunare de familie", a povestit Peter Sloly, fost şef al poliţiei din Ottawa forţat să demisioneze în timpul crizei, din cauza răspunsului dezorganizat al forţelor poliţieneşti.

"A fost prea frig şi a fost prea mult... Dar au făcut tot ce au putut", a spus Peter Sloly într-o mărturie încărcată de emoţie.

Din partea organizatorilor "convoiului pentru libertate", imaginea a fost cu totul alta.

Manifestaţia de la Ottawa a fost un protest legitim împotriva politicilor "malefice" ale guvernului, au explicat ei, descriind o atmosferă festivă cu jacuzzi, castele gonflabile şi grătare amenajate în faţa clădirii parlamentului.

"Nu am fost acolo pentru a-i deranja pe locuitorii oraşului", a spus şoferiţa de camion Brigitte Belton în timpul audierilor. "Am fost acolo ca să fim auziţi", a adăugat ea.

Dovezile prezentate comisiei au arătat că unii organizatori au vrut să cenzureze membrii extremişti care au îndemnau la o lovitură de stat ori răspândeau teorii ale conspiraţiei.

Joi, vicepremierul Chrystia Freeland a revenit asupra riscurilor pe care blocajul îl prezentase pentru economia canadiană, în special cel de a crea un "prejudiciu ireparabil" în relaţiile comerciale cu Statele Unite.

Mesaje între funcţionari canadieni şi rezumate ale apelurilor cu Casa Albă, dar şi cu bancheri au ilustrat frustrări tot mai mari din toate părţile în faţa lipsei de acţiune a autorităţilor de la Ottawa şi a provinciilor.

"Un investitor mi-a spus: +Nu voi mai investi un ban în republica voastră bananieră Canada+", a povestit cea care ocupă şi fotoliul de ministru al finanţelor.

Comisia a aflat, de asemenea, că mai mulţi miniştri au fost ameninţaţi cu moartea, printre care Chrystia Freeland, avertizată că va primi "un glonţ în cap" pentru că "a minţit despre COVID-19".

La Coutts, un post vamal de la frontiera americană blocat în timpul manifestaţiilor, se afla un grup de "indivizi înarmaţi până în dinţi care erau dispuşi să se sacrifice pentru cauză", a raportat şefa poliţiei federale, Brenda Lucki.

Mărturia lui Justin Trudeau, vineri, va marca audierilor a peste 60 de persoane, mai scrie AFP.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel