Data publicării:
Criză semiconductori. Mai multe maşini, fără încălzire în scaune. Clienţii vor fi compensaţi
O importantă companie auto din SUA a anunţat că nu va mai putea pune încălzire în scaune pe maşinile sale, dar şi că va oferi compensaţii clienţilor.
Compania mamă a mărcilor Chevrolet, Cadillac, Buick și GMC a anunțat că unele modelele nu vor mai putea fi dotate cu scaune încălzite și ventilate. Printre mașinile afectate de această decizie se numără modelele Blazer, Colorado și Equinox de la Chevrolet, precum și GMC Canyon și Terrain, mașini care sunt populare pe piața auto din SUA.
Nu vor fi afectate doar echipările de top precum High Country, care sunt destinate pentru clienți cu solicitări mai înalte. Pe lângă scaune, GM a anunțat că, din 22 noiembrie, mașinile lor nu vor mai putea fi dotate cu volan încălzit.
Producătorul american este conștient că după aceste măsuri vor fi mulți clienți nemulțumiți, din acest motiv, începând cu 15 noiembrie, clienții care vor cumpăra aceste modele, vor primii compensații cuprinse între 150 de dolari și 500 de dolari, scrie autoexpert.md.
Criza de cipuri afectează major piaţa auto din Cehia
Sectorul auto va pierde 200 de miliarde de coroane (9,14 miliarde de dolari) din vânzări, a declarat Asociația Industriei Auto (AutoSAP) citată de Reuters.
AutoSAP a precizat că producția internă de autoturisme a scăzut cu 53,1% în septembrie, în ritm anual, la 56.157 de mașini.
Asociația a declarat că impactul lipsei de cipuri îl va depăși pe cel al închiderilor din cauza pandemiei de anul trecut și a cerut guvernului să activeze un program de ajutor creat în contextul pandemiei de coronavirus de anul trecut.
AutoSAP a declarat că producția a crescut cu 2,9% în ritm anual cumulat în perioada ianuarie-septembrie, la 831.653 de mașini.
"Încă din august, producția a fost afectată semnificativ de restricțiile de producție, iar statistica din septembrie confirmă tendința negativă", a spus AutoSAP.
Cel mai mare producător din țară, Skoda, din grupul Volkswagen, a declarat că va limita semnificativ sau va opri producția la fabricile sale din Cehia începând de săptămâna viitoare, posibil până la sfârșitul anului.
Sectorul auto este coloana vertebrală a economiei cehe, având 180.000 de angajați, și reprezintă un sfert din producția industrială.
SAP a declarat că vor fi pierdute venituri de 120 de miliarde de coroane la producătorii de automobile și alte 80 de miliarde la furnizorii de piese. Veniturile de 200 de miliarde de coroane echivalează cu aproximativ 3,3% din produsul intern brut nominal al țării preconizat pentru acest an.
Ceilalți producători de automobile cu fabrici de asamblare în Republica Cehă sunt Hyundai - care a fost cel mai puțin afectat de lipsa cipurilor - și Toyota, scrie Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News