Data publicării:

Criză politică la Chișinău. Maia Sandu răspunde ultimatumului lui Dodon

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Stiri
WhatsApp
Criză politică la Chișinău. Maia Sandu răspunde ultimatumului lui Dodon
Criză politică la Chișinău. Maia Sandu răspunde ultimatumului lui Dodon

Președinția Republicii Moldova a răspuns ultimatumului pe care Igor Dodon i l-a impus Maiei Sandu.

„Președinția nu operează cu ultimatumuri – așa cum a anunțat anterior”, a declarat pentru IPN purtătoarea de cuvânt a instituției, Sorina Ștefârță, solicitată pentru o reacție în contextul declarațiilor liderului Partidului Socialiștilor, Igor Dodon. Aceasta a menționat că, în această săptămână, președintele Maia Sandu desfășoară̆ consultări cu societatea civilă, cu experți în drept și cu mai mulți actori sociali. Președinția va reveni ulterior cu detalii.

Amintim că PSRM a anunțat că este gata să se așeze la masa de negocieri cu toate forțele parlamentare, dar și Maia Sandu, pentru a găsi soluții de ieșire din criza politică în care se află Republica Moldova. În acest sens, socialiștii îi oferă șefului statului termen până la data de 9 martie, în vederea desemnării unui candidat la funcția de prim-ministru propus de majoritatea parlamentară, fie aceasta va fi Mariana Durleșteanu sau o altă persoană. Potrivit lui Igor Dodon, în cazul în care Maia Sandu nu va accepta propunerea PSRM, atunci partidul este gata să treacă „la un alt nivel de acțiuni”.

Ulterior, PAS a venit cu o reacție în care a anunțat că a luat act de declaraţia PSRM privind criza politică din ţară. Partidul a menționat că a fost mereu un adept al identificării unor soluţii politice pentru problemele create, prin discuţii şi negocieri cu factorii decidenţi, chiar dacă le este străină forma ultimativă de invitaţie la dialog, precizează Deschide.md.

VEZI ȘI: Ambasadele țărilor UE în Republica Moldova, declarație comună împotriva lui Igor Dodon și Ilan Șor

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel