Criză migrație. Trump, atac: ”Supervedeta” Merkel....
Preşedintele american Donald Trump, care a avut un schimb de replici cu cancelarul german Angela Merkel la summitul NATO de săptămâna trecută de la Bruxelles, a trimis din nou săgeţi către lidera germană, aflată de mult timp în funcţie, în legătură cu răspunsul ei plin de omenie faţă de refugiaţii care au început să vină în Europa, relatează miercuri agenţia dpa.
Merkel, care guvernează Germania din 2005, s-a străduit recent să înfiinţeze şi să menţină unită o coaliţie de guvernare.
Angela a fost o supervedetă până când a permis unor milioane de oameni să vină în Germania, a declarat Trump la Fox News.
Potrivit interviului, Trump, un populist de dreapta care a căutat să pună capăt imigraţiei către SUA şi care a încercat să oprească primirea de refugiaţi, a dat vina pe politica lui Merkel în domeniul migraţiei pentru problemele ei politice.
Criza migrației
A fost imbatabilă în orice alegeri. A permis unor milioane de oameni să vină (în Germania). Voi spune asta, a fost foarte rău afectată din cauza imigraţiei, a declarat preşedintele american.
Trump a intervenit şi în dezbaterea privind migraţia care a agitat Germania luna trecută, spunând că nivelul infracţionalităţii a crescut din cauza migraţiei. Oamenii din Germania se întorc împotriva conducerii lor, deoarece migraţia zguduie coaliţia, deja fragilă, de la Berlin, a afirmat el.
Coaliţia Angelei Merkel părea a fi una incertă în iunie, după ce ministrul de interne a ameninţat cu întoarcerea la frontieră a unor migranţi, dacă şefa guvernului nu vine cu o soluţie la problema migraţiei.
Potrivit unui sondaj de la începutul lui iulie, două treimi dintre germani susţin iniţiativa cancelarului Merkel de găsire o unei soluţii în cadrul Uniunii Europene privind migraţia ilegală, în locul propunerii ministrului de interne de închidere unilaterală a graniţei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News