Data actualizării:
Data publicării:

Criză Grecia. Germania: "Guvernul Tsipras e iresponsabil". Negocieri disperate la Bruxelles

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Reprezentanții Guvernului elen vor încerca luni, în cadrul unei întâlniri a eurogrupului, să ajungă la un acord pentru extinderea programului de salvare financiară. Negocierile de la Bruxelles, vitale pentru viitorul Greciei în zona euro, sunt învăluite în scepticism, în timp ce guvernul Merkel se angajează într-un război al cuvintelor cu Executivul lui Tsipras.

Guvernul Syriza are timp până la sfârșitul lunii să negocieze extinderea creditului, pachetul financiar în vigoare expirând la 28 februarie. Mai mult, Banca Centrală Europeană, deși dispusă să mărească suma de bani oferită Atenei, avertizează că asistența de urgență pe care se sprijină în prezent băncile Greciei este legată de noua înțelegere.

Un eșec la întâlnirea eurogrupului ar echivala cu o criză atât pentru finanțele publice ale Greciei, dar și pentru sistemul ei bancar. Prăbușirea băncilor ar putea conduce la ieșirea Greciei din zona euro fără asistență europeană.

Grecia. Yanis Varoufakis, ministru de Finanțe: Vrem un Plan Merkel după modelul Planului Marshall

 

Ministrul de finanțe al Greciei, Yanis Varoufakis, caută să încheie un acord cu eurogrupul valabil pentru următoarele șase luni. Spre deosebire de celelalte înțelegeri, Varoufakis a avertizat că nu va accepta solicitări de reformă economică, austeritate și privatizări, pe care spune că le va negocia după ce finanțele publice vor trece printr-o perioadă de relaxare.

În viziunea guvernului elen, menținerea măsurilor de austeritate nu va face decât să încurajeze un cerc vicios: austeritatea omoară producția, ceea ce face ca Atena să nu-și poată plăti datoriile, situație care cere noi măsuri de austeritate.

Schauble regretă rezultatul unor alegeri democratice

Într-un interviu acordat în ziua prealabilă întâlnirii de la Bruxelles, ministrul de Finanțe al Germaniei, Wolfgang Schauble, a declarat că nu este foarte optimist că Atena și partenerii săi din zona euro vor ajunge la o înțelegere. 

"Din câte am auzit despre discuțiile tehnice din acest weekend, sunt foarte sceptic", a spus el.

Schauble nu a ezitat că acuze guvernul Syriza de "iresponsabilitate" și să-i reproșeze că-i insultă pe cei care au ajutat Grecia în trecut. 

"Îmi pare rău pentru greci în acest moment. Și-au ales un guvern care în prezent acționează iresponsabil", a spus Schauble, un avocat al austerității.

Criticile acide ale lui Schauble survin publicării într-un ziar de stânga din Grecia a unei imagini cu ministrul german îmbrăcat într-o uniformă nazistă.

Purtătorul de cuvânt al guvernului Greciei, Gavriil Sakellaridis, i-a dat rapid replica lui Wolfgang Schauble. "Cine este responsabil și cine este iresponsabil este o chestiune subiectivă. Aș putea spune și eu despre comportamentul Greciei că este iresponsabil. Dar nu vreau să facem schimb de cuvinte grele", a declarat Sakellaridis.

Prima întâlnire cu omologul său grec, Varoufakis, după instalarea noului guvern al Greciei a fost sintetizată anecdotic, dar în același timp pesimist de Schauble: "Am căzut de acord că nu suntem de acord" (We agree to disagree, in engl.).

*Referințe: Reuters; Business Insider; The Guardian; Ekathimerini

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel