Pachetul financiar în vigoare expiră la 28 februarie, iar întrevederea de luni seara cu miniștrii de Finanțe din zona euro era văzută drept ultima șansă de a securiza o înțelegere. Însă ambele părți - guvernul Tsipras și liderii zonei euro - au afișat poziții de negociere inflexibile, iar Atena a insistat că nu merge la cacealma.
O sursă apropiată discuțiilor din capitala UE a descris încăpățânarea grupului euro de a păstra actualul program drept nerezonabil, potrivit The Guardian.
Un oficial grec a subliniat că reprezentanții zonei euro au încercat repetarea programului deja în vigoare, idee considerată inacceptabilă de Atena.
Într-un interviu acordat în ziua prealabilă întâlnirii de la Bruxelles, influentul ministrul de Finanțe al Germaniei, Wolfgang Schauble, a declarat că nu este foarte optimist că Atena și partenerii săi din zona euro vor ajunge la o înțelegere. Mai mult, el a stârnit o reacție promptă și acidă din partea guvernului Greciei după ce l-a numit "iresponsabil".
Criză Grecia. Germania: "Guvernul Tsipras e iresponsabil". Negocieri disperate la Bruxelles
Cu puține ore înaintea startului negocierilor, ministrul de Finanțe al Greciei, Yanis Varoufakis, a scris într-un editorial pentru New York Times că Atena este "determinată să nu mai fie ca o colonie debitoare care trebuie să sufere".
"Sunt întrebat adesea: 'Dar dacă singura modalitate de asigura finanțarea este să încalci liniile roșii și să accepți mpsuri pe care le consideri parte a problemei, mai degrabă decât parte a soluției?' Credincios principiului că nu am niciun drept să merg la cacealma, răspunsul meu este: 'Liniile pe care le-a prezentat drept roșii nu vor fi violate. Altminteri, nu ar fi cu adevărat roșii, ci o cacealma", a mai scris Varoufakis.
La Bruxelles există speranțe că o a doua întâlnire "finală" ar ptea fi organizată la finele acestei săptămâni.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky
- De ce nu ni se arată cum se fac crenvurștii. Bulai: Am văzut cu ochii mei ce se întâmplă la o fermă de curcani / video
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Burmă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea