Criza gazelor. Elveția nu poate garanta că va exista cantitate suficientă
Data publicării:
Autor: Elena Didila
WhatsApp
FOTO PIXABAY
FOTO PIXABAY
Raționalizarea energiei se va răsfrânge în primul rând asupra companiilor din Elveţia. Se cer investiții mai mari în surse de energie alternativă.

Nici măcar Elveția nu va fi scutită de criza energetică ce prinde contur în Europa în formă acută. Elveţia primeşte gaze prin hub-urile de tranzacţionare din ţările vecine din UE, astfel încât perturbările în aprovizionare din blocul comunitar vor afecta şi Elveţia, potrivit Agerpres.

Companiile elvețiene vor fi primele care se vor confrunta cu raţionalizarea energiei, în eventualitatea penuriei de aprovizionare, a declarat ministrul Energiei, Simonetta Sommaruga, avertizând că Executivul nu poate garanta că va exista întotdeauna o cantitate suficientă de gaze pentru toţi.

În această ţară există o cerere relativ redusă pentru gaze, care acoperă aproximativ 15% din consumul total de energie. Aproximativ 42% din gaze sunt folosite pentru încălzirea locuinţelor, restul în industrie, servicii şi transporturi, conform datelor guvernamentale. Totuşi, ţara este dependentă de importurile de gaze şi petrol.

"De aceea, nimeni nu poate garanta că va fi întotdeauna o cantitate suficientă de gaze pentru toţi", a declarat Sommaruga, pentru publicaţia elveţiană SonntagsZeitung.

Recent, Guvernul a prezentat planuri de rezolvare a posibilei penurii de gaze naturale în această iarnă, informând că ar putea recurge la raţionalizare dacă alte măsuri se dovedesc insuficiente.

În eventualitatea unei penurii de gaze şi electricitate în Elveţia, energia va fi în primul rând raţionalizată pentru companii. Sommaruga a explicat că "iniţial vor fi de exemplu restricţii pentru scările rulante şi neoane", iar Guvernul vrea să pună cât mai mult timp la dispoziţie energie pentru gospodării.

Oficialul a cerut autorităţilor locale să investească mai mult în extinderea energiei hidroelectrice, solare, eoliene şi biogazului.

Vecina Germania a activat luna trecută cel de-al doilea nivel al planului de urgenţă destinat garantării aprovizionării cu gaze naturale, care aduce şi mai aproape ţara de măsura raţionalizării, după scăderea drastică a livrărilor de gaze ruseşti prin gazoductul Nord Stream.

Planul de urgenţă are trei nivele: de alertă, de alarmă şi de urgenţă. Ministrul german al Economiei, Robert Habeck, a activat deja primul nivel al planului de urgenţă la începutul lunii martie.

Nivelul de alarmă înseamnă că există o perturbare în aprovizionarea cu gaze care a condus la o deteriorare semnificativă a situaţiei aprovizionării. Cu toate acestea, piaţa este în continuare capabilă să facă faţă perturbării şi nu este nevoie de intervenţia statului.

Citește și...

Germania: Taxă nouă în toate facturile la gaze naturale. Prețul deconectării de ruși va fi plătit de toți

Guvernul german vrea să introducă o nouă taxă în facturile la gaze ale tuturor consumatorilor, în ideea de a-i ajuta furnizorii de gaze să facă faţă creşterii rapide a preţurilor la importuri, conform unei propuneri consultate de Reuters. Această propunere legislativă este aşteptată să fie adoptată de parlament la data de 8 iulie, potrivit unor surse din industria de gaze precum şi din interiorul guvernului de la Berlin.

Un purtător de cuvânt de la Ministerul german al Economiei a refuzat să comenteze aceste informaţii dar a spus că Ministerul evaluează în mod constant instrumentele existente precum şi dacă este nevoie de suplimentarea lor.

Se vor opri complet gazele rusești

Germania se străduieşte să pună la punct un mecanism de urgenţă înaintea datei de 11 iulie, când este programată o perioadă de zece zile de lucrări de mentenanţă la gazoductul Nord Stream 1, ceea ce înseamnă că livrările de gaze ruseşti prin această conductă vor fi oprite complet. Experţii avertizează că perioada de întrerupere a livrărilor ar putea fi prelungită, ceea ce ar agrava problemele în aprovizionarea cu gaze şi ar împinge şi mai sus preţurile.

Costurile suplimentare care vor apărea pentru a înlocui gazele din Rusia vor fi împărţite între toţi consumatorii, în cadrul unei proceduri transparente şi non-discriminatorii via Trading Hub Europe, o organizaţie a operatorilor de reţele de gazoducte.

Gazele vor fi mai scumpe pentru toți

Noua taxă va face gazele mai scumpe pentru toată lumea, în loc ca povara să cadă doar pe anumite gospodării în funcţie de cine este furnizorul lor de gaze.

Citește mai mult AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel