Criza economică din PSD: Datorii de aproape un milion de euro. Se lasă cu restructurări şi raţionalizări
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
liviu dragnea, psd
liviu dragnea, psd
Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a declarat miercuri că datoriile partidului sunt în jur de un milion de euro, aşa că partidul a început restructurări salariale şi să raţionalizeze "la sânge" cheltuielile.

Dragnea a afirmat că PSD a decis restructurarea unor salariaţi de la principalele sedii ale partidului, dându-se deja câteva preavize, iar o decizie finală urmând să fie luată în câteva zile, informează Mediafax. "Va fi o restructurare destul de sănătoasă. Sunt două motive principale: competenţele fiecărui salariat şi banii pe care îi avem disponibili. PSD nu-şi mai poate permite să meargă cum a mers în anii trecuţi : avem, n-avem bani trebuie să plătim salarii sau să plătim utilităţi, pentru că n-am făcut decât să mărim foarte mult datoriile", a declarat el.

Dragnea a spus că, pentru a diminua din datorii, PSD a început să raţionalizeze "la sânge" cheltuielile, iar pe de altă parte a început să strângă cotizaţiile membrilor. "Încet, încet ne achităm obligaţiile asumate, chiar dacă nu au fost asumate de noi, au fost asumate de partid", a adăugat el. Secretarul general a afirmat că datoriile curente ale PSD ajung la aproape un milion de euro.

Potrivit unor surse din PSD, pentru sediul central din Şoseaua Kiseleff s-au acumulat datorii de aproape 300.000 lei, în timp ce pentru sediul din Atena nr. 5, în care funcţiona Institutul Ovidiu Şincai şi funcţionează încă cabinetul lui Ion Iliescu, datoriile s-ar ridica la 230.000 lei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel