Tulburările din Kazahstan au izbucnit duminică din cauza creşterii preţurilor la gaze într-un oraş de provincie, înainte de a se extinde în cursul nopţii de marţi spre miercuri în capitala economică, Almatî, unde aproape 5.000 de persoane au fost împrăştiate de poliţie cu grenade asurzitoare şi gaze lacrimogene.
Starea de urgenţă a fost decretată miercuri pe întreg teritoriul Kazahstanului, potrivit media ruse. Preşedintele Kazahstanului, Kasîm-Jomart Tokaev, a denunţat miercuri acţiunile unor 'grupuri de elemente criminale' şi a promis un răspuns 'ferm' la proteste, invocând 'atacuri masive' împotriva forţelor de ordine care au făcut cel puţin opt morţi şi peste 300 de răniţi, potrivit Ministerului de Interne.
Pe de altă parte, această fostă republică sovietică s-a confruntat miercuri cu o 'pană de internet la nivel naţional', a indicat grupul de supraveghere a web-ului NetBlocks, estimând că acest lucru ar putea 'limita sever acoperirea protestelor antiguvernamentale în creştere'. Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Ned Price, a condamnat actele de vandalism, dar a criticat şi întreruperea internetului de către guvern.
'Solicităm tuturor kazahilor să respecte şi să apere instituţiile constituţionale, drepturile omului şi libertatea presei, inclusiv prin restabilirea accesului la internet', a declarat Ned Price într-un comunicat. 'Îndemnăm toate părţile implicate să găsească o rezolvare paşnică a stării de urgenţă', a adăugat el. Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, a criticat, de asemenea, 'afirmaţiile nebuneşti' ale Rusiei cu privire la presupusa responsabilitate a Statelor Unite în revoltele din Kazahstan.
'Acest lucru este absolut fals' şi 'face parte din strategia rusă de dezinformare', a insistat ea. Rusia, pentru care Kazahstanul este extrem de important, a lansat un apel la o 'soluţie paşnică' şi 'dialog'. Moscova şi aliaţii săi din cadrul Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă vor trimite 'forţe de menţinere a păcii' în Kazahstan, a anunţat joi preşedintele acestei alianţe militare, după cum a solicitat guvernul fostei republici sovietice.
ONU urmăreşte situaţia 'cu îngrijorare', a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al secretarului general, Stéphane Dujarric, în briefingul cotidian de presă. 'Este foarte important ca toate persoanele implicate în evenimentele actuale să dea dovadă de reţinere, să se abţină de la orice violenţă şi să promoveze dialogul', a adăugat Stéphane Dujarric, precizează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"